Braşov: Suporterii dinamovişti au interzis pe „Tineretului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Suporterii dinamovişti au interzis pe „Tineretului“
Braşov: Suporterii dinamovişti au interzis pe „Tineretului“

FC Braşov a anunţat că nu-i va primi în incinta Stadionului „Tineretului“ pe suporterii dinamovişti care doresc să vină la meci într-un mod dezorganizat.

Oficialii echipei de la poalele Tâmpei au solicitat o garanţie de aproape 7.400 de euro, în cazul în care suporterii echipei din Ştefan cel Mare vor dori să se prezinte la meci într-un cadru organizat.

Noi am primit nişte hârtii neoficiale, de tip hibrid, din partea domnului Mihnea Ionescu. Ni s-a adus la cunoştinţă că vor veni la meci 500 de suporteri dinamovişti. Nu avem nicio problemă în acest sens, numai că noi vom acorda aceste bilete pe baza unei garanţii care să includă contravaloarea unor anumite daune. Iar în acest sens ne-am adresat Asociaţiei Suporterilor Dinamovişti, însă nu am primit niciun răspuns într-o formă legală. În acest context, FC Braşov nu-şi poate asuma anumite riscuri şi nu vom accepta ca suporterii lui Dinamo să vină la meci decât într-un cadru organizat“, a declarat preşedintele celor de la FC Braşov, Dinu Gheorghe.

Cât despre problema arbitrilor şi a controlului antidoping solicitat de braşoveni, Dinu Gheorghe a completat: „Tot acest război psihologic a fost început de cei de la Dinamo, care au solicitat arbitrii străini. Noi avem încredere în cei români şi vrem să fim arbitraţi de ei. Cristi Borcea a acuzat că nu vrem o brigadă din străinătate fiindcă nu am avea bani să-i plătim. Este adevărat că avem dificultăţi financiare, dar oricum problemele noastre sunt mai mici decât cele de la Dinamo. În momentul de faţă avem bani cât să respirăm“.  

Partida FC Braşov - Dinamo va avea loc duminică, de la ora 18.00, pe Stadionul „Tineretului“.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite