Braşov: Alertă maximă pe stadionul Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Alertă maximă pe stadionul Tineretului
Braşov: Alertă maximă pe stadionul Tineretului

Jandarmeria Braşov consideră meciul de mâine dintre F.C. Braşov şi F.C. Steaua Bucureşti, drept este unul dintre cele mai riscante de anul acesta. Pentru a asigura liniştea şi a opri din timp manifestările violente, peste 120 de jandarmi se vor afla pe stadion şi în exteriorul acestuia.

Peste 120 jandarmi, vor asigura măsurile de ordine publică. Prezenţa acestora este necesară pentru prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii şi siguranţei publice înaintea şi pe tot parcursul meciului. „Vor primi amenzi şi nu vor mai intra la competiţii sportive cei care introduc băuturi alcoolice, bannere cu simboluri ori texte cu conţinut obscen, escaladează gardurile, aruncă cu obiecte sau substanţe, scandează injurii sau îşi ascund faţa amplasarea bannerelor, afişelor sau a steagurilor în alte locuri decât cele stabilite de organizator, nerespectarea măsurilor de ordine stabilite de organizatori“, anunţă maior Gheorghe Costinel Ţarcă, ofiţer relaţii publice în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Braşov.

În situaţia în care în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi, intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în interiorul stadionului se va executa de către Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Braşov, din iniţiativa comandantului.

Evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele săvârşite de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării jocului de fotbal se va face la solicitarea scrisă a responsabilului de ordine şi siguranţă al clubului FC Braşov, prin intervenţia forţelor de ordine.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite