Braşov: Taxele şi impozitele locale ar putea creşte cu 40%!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Taxele şi impozitele locale ar putea creşte cu 40%!
Braşov: Taxele şi impozitele locale ar putea creşte cu 40%!

Guvernul a decis majorarea cu 20% a taxelor şi impozitelor, la care s-ar putea adăuga încă o creştere similară aprobată de autorităţile locale. Dacă edilii aprobă idexarea, braşovenii ar putea plăti taxe locale cu 40% mai mari decât în anii trecuţi.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010, taxele şi impozitele locale plătite de braşoveni vor creşte cu 20%. Guvernul a adoptat, zilele trecute, o hotărâre care abrogă actele normative din 2006 ce reglementau nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile.

Autorităţile locale din toată ţara trebuie să prezinte noile valori ale taxelor şi impozitelor locale, calculate conform hotărârii de Executivului, până la începutul lunii noiembrie. Directorul Direcţiei Fiscale a municipiului Braşov, Marian Voinescu spune că majorarea se va aplica în mod cert, deoarece s-au modificat coeficienţii legaţi de inflaţia înregistrată în ultimii trei ani, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

La „mâna“ consilierilor

În ceea ce priveşte aplicarea a încă unei majorări de 20% ce poate fi impusă de autorităţile locale, potrivit legii, viceprimarul Adrian Gabor ne-a spus că aproape sigur Consiliul Local nu va adopta, în perioada următoare, o asemenea decizie.
Guvernul a decis ca valoarea de impozitare pentru clădirile făcute din materiale rezistente şi racordate la utilităţi să fie majorată, începând cu anul viitor, de la 669 de lei pe metrul pătrat la 806 lei. Cuantumul impozitelor pentru terenurile intravilane cu destinaţia de spaţiu de construcţie creşte şi el, de la 7.404 de lei anual pentru un hectar, la 8.921 de lei. A fost majorat şi impozitul pe mijloacele de transport, cea mai recentă HG instituind o taxă anuală în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului maşinii, motocicletei sau utilitarei. Astfel, pentru cele cu o capacitate de maximum 1.600 de centimetri cubi, românii vor plăti câte opt lei pentru fiecare 200 de centimetri pătraţi ai propulsorului maşinii lor. Pentru cele cu motoare între 1.601 şi 2.000 de centimetri cubi, fiecare 200 de centimetri cubi vor fi taxaţi cu 18 lei.

Mai mulţi bani la buget

Guvernul şi-a motivat decizia de majorare a taxelor şi impozitelor locale prin faptul că nivelurile acestora nu au mai fost actualizate, în funcţie de inflaţie, din anul 2006, când au fost stabilite pentru anul 2007. Din acest motiv, în 2010, va fi permisă actualizarea lor cu inflaţia din ultimii trei ani, care, cumulată, atinge 20%. De pe urma acestei măsuri, Guvernul speră să colecteze la buget un plus de aproximativ 800 de milioane de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite