Braşov: Harry Tavitian şi Cserey Csaba, la Reduta (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Harry Tavitian şi Cserey Csaba, la Reduta (VIDEO)
Braşov: Harry Tavitian şi Cserey Csaba, la Reduta (VIDEO)

Centrul Cultural Reduta din Braşov va fi vineri, de la ora 20.00, gazda unui concert susţinut de Harry Tavitian şi Cserey Csaba. Un armean născut în Dobrogea şi un secui născut în Transilvania se (re)întâlnesc, în urbea de sub Tâmpa, într-un concert organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta. 

Harry Tavitian se numără, potrivit criticului austriac Richard Schuberth, „printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European“. Jazzul de avangardă şi blues-ul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la început de un puternic filon etnic. 

Percuţionistul Cserey Csaba (n. 1958, Gheorghieni), autodidact, s-a afirmat în anii ’70 în domeniul rockului progresiv. Fondator al formaţiilor Mistic şi Trio Ra, a fost inspirat de muzica orientală. Este creator al unor instrumente şi iniţiator al unei şcoli de percuţie la Satu Mare. Muzicianul îşi explică astfel pasiunea : „Toba este cel mai vechi instrument, e o parte din istoria lumii; intâi a fost folosită ca mod de comunicare şi de-abia apoi ca un instrument muzical. Viaţa e de neimaginat fără ritm, de la bătăile inimii până la ritmul vieţii de fiecare zi”.

De ce au făcut un cuplu?


Harry Tavitian: „Cserey Csaba îmi este un partener foarte drag. În ultimii şase ani am cântat împreună în duo, trio sau ca invitat al formaţiei mele Orient Express în numeroase concerte, în România, Ungaria şi Germania. (…) Cserey Csaba are mult rafinament, sensibilitate, plus un simţ extraordinar al ritmului şi al... umorului”.
Cserey Csaba: „Harry e un om foarte interesant, misterios, atras ca şi mine de lumea Orientului. Simt că în jazz mă exprim pe mine însumi şi reuşesc să transmit această emoţie şi publicului. Muzica pe care o fac cu Harry este ceva aparte, ceea ce e chiar esenţa jazzului: spontaneitatea şi trăirea adevărată”.



Folclorul reinventat

În compoziţiile lui Tavitian şi Cserey, folclorul este „reinventat” în contextul jazzului. Primul lor CD, numit „Naşterea” şi lansat la începutul lui noiembrie 2008, „exprimă puterea de a transcende a muzicii, în toate tradiţiile şi formele sale” (Roger Griffin).
„Harry Tavitian & Cserey Csaba iarăşi au uimit (…) – la fiecare concert al maeştrilor eşti pur şi simplu hipnotizat de scenă, atât muzica lor, care transmite o bucurie imensă de a exista, cât şi energia celor doi te ţin în priză şi te fac să te simţi ca participant la o conspiraţie mondială a celor aleşi să se bucure de muzică“ – Alexandru Vakulovski (Tiuk, septembrie 2008, despre concertul susţinut de duo la Festivalul Stuffstock)

Intrarea la concertul de la Centrul Cultural Reduta este liberă, în limita locurilor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite