Sute de tineri, la marşul dedicat celor două fete decedate în accidentul de pe strada Carpaţilor (FOTO-VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au aprins lumânări, în memoria celor două tinere decedate în urma accidentului. Foto: Bogdan Crăciun
Tinerii au aprins lumânări, în memoria celor două tinere decedate în urma accidentului. Foto: Bogdan Crăciun

Peste 200 de persoane şi 100 de maşini au participat, în această seară, la marşul organizat în memoria Loredanei şi Ramonei, cele două tinere care au decedat în groaznicul accident petrecut sâmbătă seara (9 octombrie), pe Strada Carpaţilor.

ŞOFERUL AVEA ALCOOL ÎN SÂNGE

Durere, disperare şi regrete pentru cei 200 de tineri care s-au adunat, în această seară, la marşul organizat în memoria Loredanei Biciuşcă şi Ramonei Pasăre.

VEZI AICI FOTO ŞI CUM A AVUT LOC ACCIDENTUL

Întâlnirea a avut loc în parcarea din Livada Poştei. Apoi, cele peste 100 de autoturisme au plecat, în coloană, spre strada Carpaţilor, locul în care s-a petrecut teribilul accident. Pe tot parcursul drumului, şoferii au avut avariile pornite şi au claxonat.

brasov,ramona biciusca brasov,ramona pasare brasov,accident strada carpatilor brasov,sofer vitezoman brasov,mars in memoriam brasov

Traficul a fost paralizat, pentru câteva minute, în zona giratoriului din Livada Poştei, la intersecţia de la Brigada 2 Vânători de Munte, dar mai ales pe strada Carpaţilor.

Lipsa banilor întârzie dosarul şoferului ucigaş

brasov,ramona biciusca brasov,ramona pasare brasov,accident strada carpatilor brasov,sofer vitezoman brasov,mars in memoriam brasov

La marş au participat tinerii care le cunoşteau pe cele două fete de numai 20 de ani, care au pierit fără să-şi împlinească visul de a deveni poliţistă (Loredana Biciuşcă), respectiv stewardesă (Ramona Pasăre). Lor li s-au alăturat şi alţi tineri, pasionaţi de maşini, care au tras un semnal de alarmă celor care conduc imprudent.

Tinerii au aprins lumânări în memoria Ramonei şi Loredanei. Foto: Bogdan Crăciun

„Nu pot să-mi dau seama de ce în ziua aceea (n.r. 9 actombrie) nu am sunat-o...Loredana a avut o viaţă grea, însă mereu avea o putere extraordinară de a lupta pentru mai bine. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume să aprindă o lumânare pentru ea şi cealaltă fată care a decedat, Ramona. Păcat, păcat că s-au dus...“, a spus Claudiu Drumea, fostul iubit al Loredanei Biciuşcă.

brasov,ramona biciusca brasov,ramona pasare brasov,accident strada carpatilor brasov,sofer vitezoman brasov,mars in memoriam brasov

Prietenul Loredanei, fata ucisă în accidentul cumplit de la Braşov, i-a dedicat un clip postmortem (VIDEO)

La marş au participat şi foştii colegi de clasă ai Ramonei Pasăre. „Ea era şefa noastră de clasă. Ne-am înţeles foarte bine cu ea şi ne pare nespus de rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Am venit să-i aprindem o lumânare şi să-i spunem că nu o vom uita“, a declarat Marta Anei.

brasov,ramona biciusca brasov,ramona pasare brasov,accident strada carpatilor brasov,sofer vitezoman brasov,mars in memoriam brasov

Pasionaţii auto au depus la locul accidentului o coroană cu mesajul „Stop accidentelor, viaţa are prioritate!“. „Marşul acesta l-am organizat în memoria celor două tinere care au murit în tragicul accident, dar şi pentru a atrage atenţia şoferilor. Nu negăm faptul că şoferul (n.r. Cătălin Chiţa) a greşit, pentru că nu a condus prudent, mai ales în condiţiile în care şoseaua era udă şi avea patru pasageri în maşină. Însă nu toţi şoferii suntem la fel. Sincere condoleanţe familiilor şi regretăm faptul că s-a întâmplat aşa ceva“, a spus Ovi, unul dintre pasionaţii de maşini.

Ajunşi la locul accidentului, tinerii au aprins câte o lumânare în memoria celor două tinere care au pierit nevinovate.

brasov,ramona biciusca brasov,ramona pasare brasov,accident strada carpatilor brasov,sofer vitezoman brasov,mars in memoriam brasov

Când tinerii se organizau să plece spre case a început o ploaie torenţială, semn că fetele, după cum spun prietenii, plâng din cer pentru faptul că nu mai sunt alături de ei şi de familii.

VEZI AICI UN ALT CLIP REALIZAT ÎN MEMORIA LOREDANEI ŞI RAMONEI:

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite