Braşov: Sportul mai tare decât cultura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Sportul mai tare decât cultura
Braşov: Sportul mai tare decât cultura

Alocarea unor sume de bani de către autorităţile judeţene pentru premierea unor sportivi, dar şi finanţarea activităţii unor cluburi sportive din judeţ, a stârnit reacţii vehemente din partea consilierului judeţean Ştefan Aranyosi, care consideră că activităţile culturale au fost tratate cu indiferenţă anul acesta.

Consilierul s-a opus acordării sumei de 10.000 de lei pentru Clubul de Fotbal din Predeal, susţinând că aceşti bani nu ar putea fi alocaţi atâta timp cât Consiliul Judeţean a fost drastic afectat de criza financiară şi nu are bani de salarii, dar mai ales că activităţile culturale din judeţ au fost serios „faultate”. „Atâta timp cât CJ vrea să închidă Revista Astra şi nu a alocat bani pentru activităţile culturale, dar pentru alte activităţi are bani, atunci să declare public că pentru CJ, ce ţine de cultură, nu este important, iar noi să renunţăm la această funcţie, ca să nu mai încasăm indemnizaţia degeaba”, a afirmat Aranyosi în cadrul şedinţei de plen de astăzi.

Preşedintele CJ Aristotel Căncescu a precizat însă, că s-au făcut investiţii importante în cultura braşoveană, respectiv renovarea monumentelor istorice din judeţ, iar că Revista Astra, va exista în continuare. Totodată, consilierul judeţean Dragoş Crăciun, care este preşedintele Comisiei de Sport, a explicat faptul că bugetul alocat acestui domeniu a fost diminuat de la suma de 15 miliarde la 6 miliarde de lei. În ciuda opoziţiei lui Ştefan Aranyosi, hotărârile ce prevedeau finanţarea activităţilor sportive sau acordarea unor premii în bani celor mai buni sportivi din judeţ, au fost aprobate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite