Soros alocă fonduri pentru zonele rurale din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţii în mediul rural din partea Fundaţiei Soros România, Foto: arhivă ADS
Investiţii în mediul rural din partea Fundaţiei Soros România, Foto: arhivă ADS

Comunele şi satele din Braşov vor avea ocazia să îşi îmbunătăţească nivelul de trai, în cadrul proiectului Rures, finanţat din fonduri europene.

Proiectul, în valoare de nouă milioane de lei, este derulat de Fundaţia Soros România, în parteneriat cu Fundaţia Pestalozzi şi Asociaţia Forda.

„Proiectul Rures este dedicat dezvoltării spaţiului rural românesc, prin activităţi de economie socială. În cadrul proiectului vor fi înfiinţate entităţi de economie socială în cele 24 de localităţi din opt judeţe în care se desfăşoară proiectul. În paralel, se vor organiza activităţi de promovare care să conducă la mobilizarea grupurilor vulnerabile, din cadrul comunităţilor beneficiare. Membrii grupurilor de iniţiativă din comunităţi vor trece printr-un proces amplu de formare care va include cursuri de tehnologia informaţiei, de economie socială și antreprenoriat", se arată într-un document al Fundaţiei Soros.

Proiect pentru comunităţile izolate

Proiectul se va desfăşura în comunităţile rurale din judeţul Braşov, alături de alte şapte judeţe din ţară şi îşi propune dezvoltarea de organizaţii şi întreprinderi specifice economiei sociale în mediul rural, prin sprijinirea persoanelor dezavantajate, alături de factorii de decizie şi furnizorii de servicii pentru aceste categorii sociale.

Iniţiatorii vor să determine implicarea acestora în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale grupurilor dezavantajate şi dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Grupul ţintă îl reprezintă populaţia din mediul rural, cu accent pe persoanele care au părăsit timpuriu şcoala, cele care trăiesc în comuniăţi izolate, locuitorii care supravieţuiesc din venitul minim garantat, cele de etnie romă şi familiile cu mai mult de doi copii.

Reprezentanţii Fundaţiei speră să înfiinţeze, prin acest proiect, 24 de întreprinderi sociale, să crească numărul de persoane din categorii vulnerabile care devin active pe piaţa muncii, dar şi creşterea nivelului de calificare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite