Braşov: Soluţii străine pentru urşii gunoieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împuşcaţi, hrăniţi în păduri, ţinuţi la distanţă cu garduri electrice şi relocaţi, în cazul exemplarelor care sunt obişnuite să coboare la containere. Acestea sunt cele patru variante propuse la Braşov de directorul „International Bear Foundation”, pentru rezolvarea problemei urşilor gunoieri, Gerard Baars.

Toate acestea după ce, municipalitatea braşoveană anunţa cu mare fast, în urmă cu doi ani, instalarea unor bariere cu ultrasunete pentru opritrea urşilor, proiect care a fost uitat, între timp.

Rezultate bune

Urşii în surplus, din Grecia, au fost omorâţi şi s-a făcut un plan de menţinere a unui număr constant, an de an. Soluţia nu este, însă, viabilă pentru România, spune Baars. „Întotdeauna vor apărea alţii, care le vor lua locul”, a afirmat, la Braşov, directorul „International Bear Foundation”. Olandezul crede că nici relocarea urşilor nu poate fi pusă în aplicare cu succes, pentru că, aşa cum s-a demonstrat deja, aceştia se întorc aproape întotdeauna.

Duşi în sanctuare
Directorul „International Bear Foundation” crede că singura metodă prin care se va reuşi oprirea invaziei urşilor în cartiere, este mutarea lor în sanctuarul de la Zărneşti. „Aceşti urşi nu se mai pot obişnui să nu vină la containere. Pentru ei este cea mai simplă soluţie, mai ales că fiind mult mai mulţi decât normal, mâncarea din pădure nu le mai ajunge. Ursoaicele vin cu puii, care se obişnuiesc de mici cu asta şi, când cresc, vin şi ei, la rândul lor, tot cu puii”, este de părere Gerard Baars.

Număr dublu de urşi

Pe cele 110.000 de hectare ale celor 10 fonduri de vânătoare ce aparţin de Braşov trăiesc 223 de exemplare. Cu toate că numărul este aproape dublu faţă de normal, aceştia sunt protejaţi de lege şi nu pot fi omorâţi decât cu derogări speciale venite de la Uniunea Europeană.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite