Sofia Jinga promovează pictura românească în toate colţurile lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Picturile braşovencei au ajuns până în Franţa, Olanda sau Japonia. Una dintre lucările ei se află în colecţia personală a fostului preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski.

Sofia Jinga, în vârstă de 70 de ani, este o pictoriţă de renume mondial şi a visat, de când era copil, să se ocupe de pictură. Părinţii nu au fost de acord şi au insistat ca ea să-şi facă o meserie din care să câştige bani. Astfel, a absolvit Politehnica Braşov, secţia Automobile şi Tractoare şi a lucrat ca inginer.

Nu a renunţat la visul ei de a deveni pictoriţă şi, la vârsta de 37 de ani, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Braşov, secţia Ceramică. „După doi ani, am trecut la Pictură şi grafică. Am avut parte de de profesori foarte bine pregătiţi, iar profesoara mea, Alexandrina Gheţia, mi-a spus că am un talent înnăscut", povesteşte Sofia Jinga.

Recunoscută pe plan mondial

Talentul ei a fost apreciat şi de cei din jurul ei, pictoriţa obţinând premii importante încă de la primele participări la expoziţii. „Prima pictură cu care am luat premiu a fost un portret în gen Van Gogh şi atunci am căpătat mai multă încredere în mine.

Sunt orginală şi am propriul meu stil de a picta. Acesta mi l-am format după impresionism şi expresionism. Fiecare zonă abstractă am compus-o în figurativ. Lucrez foarte repede, dar îmi gândesc mult lucrarea înainte de a mă apuca de ea", spune pictoriţa.

De-a lungul carierei, braşoveanca a participat la expoziţii mari din România, Franţa, Japonia, Olanda şi Polonia. Totodată, Sofia Jinga a avut şi propriile ei expoziţii, iar cea mai mare a fost în 2006, la Chişinău, unde a avut expuse 90 de tablouri. Pentru artistă, toate sunt la fel de importante.

„Cel mai mult îmi place când îmi aleg o tematică şi fac mai multe picturi pe respectiva temă. Am abordat natura statică, am făcut portrete, tema dantelei, marea, pădurea, munţii sau grădinile suspendate.

Toate lucrările îmi sunt dragi şi tocmai de aceea ţin ca ele să ajungă la persoane importante. Dacă nu-mi place omul, nu-i dau lucrarea", spune Sofia Jinga.

O parte din picturile braşovencei au ajuns în colecţii private din Austria, Canada, China, Chile, Germania, Franţa, Israel şi lista poate continua. Una dintre picturile Sofiei Jinga, intitutală „Margine de pădure", a ajuns şi în colecţia particulară a fostului preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski. Pentru braşoveancă este o mare mândrie, mai ales că şi ea, la rîndul ei, are rădăcini poloneze.

„În timpul vizitei în România, preşedintele a avut o întâlnire cu polonezii din România, unde am fost şi eu invitată. În urma unei selecţii, tabloul meu i-a fost dăruit preşedintelui Poloniei. I l-am oferit personal", spune Sofia Jinga.

Un alt tablou se află la Ambasada României din Chişinău, iar alte lucrări în muzee de artă cu renume din ţară şi străinătate. Alte două tablouri vor ajunge în curând şi la Ambasada Chinei.

Întrebări şi răspunsuri:

Este pictura o afacere?

Nu. Am vândut foarte puţine tablouri la viaţa mea. Cele mai multe le-am donat sau le-am dat prietenilor.

Aveţi preferinţe în ceea ce priveşte locul în care expuneţi lucările?

Prefer mai mult în străinătate, decât în România, fiindcă generaţia mea s-a retras şi aici nu mi s-ar da nicio atenţie.

Este pictura un lux?

Este costisitoate, mai ales că şi ramele sunt scumpe. Sincer, ca să pot picta ce mă duce capul a trebuit să fiu independentă financiar.

Ce-i place:

„Îmi place să citesc, îmi place literatura germană în mod special, îmi plac excursiile şi schiatul. Mai îmi place să călătoresc şi să gătesc. Fac orice fel mâncare", spune pictoriţa.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place să pierd timpul, nu-mi plac oamenii care sunt inculţi şi care nu ştiu să se bucure de nimic şi nu-mi place lipsa de civilizaţie", adaugă Sofia Jinga.

Profil:

Născută. 11 noiembrie 1940, Selemet, Tighina, Basarabia

Studii. Politehnica Braşov.

Familie. Divorţată, un băiat.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite