Braşov: Atila Socaciu, cel mai vechi ziarist activ din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toată activitatea sa, jurnalistul a scris aproximativ 2000 de foiletoane şi timp de 54 de ani a rămas fidel unui singur cotidian: „Gazeta de Transilvania”

Atila Socaciu a fost pasionat de mic de citit şi de scris. „Citeam orice carte pe care o găseam la mama, mai ales Caragiale. Din păcate, în timp ce alţii se şcoleau, eu lucram în minele de talc de la Cerşor, Hunedoara. M-am angajat acolo de la vârsta de 14 ani. Am lucrat doi ani, apoi m-am mutat la Uzinele de Fier de la Hunedoara, ca electrician motoare. Am urmat o şcoală industrială de siderurgie, apoi m-au luat în armată. În perioada cât am fost militar, am făcut mai multe şcoli şi ulterior m-am angajat ca referent la intreprinderea industrială din Sibiu”, povesteşte Atila Socaciu.

Şedinţele directorului, redate în primul foileton

Prima scriitură a lui Atila Socaciu a fost inspirată din viaţa sa de zi cu zi. La intreprindere ziaristul a avut un director care îi ţinea toată ziua în şedinţe. „Soţia mea născuse şi eu stăteam în şedinţe toată ziua. Era o îndoctrinare forţată a omului pe vremea aceea. Aşa că m-am decis să scriu un foileton despre şedinţele directorului şi l-am publicat la „Flacăra Sibiului”. Celor de la ziar le-au plăcut şi m-au chemat la ei. Însă redactorul  şef de la Sibiu m-a avertizat şi mi-a spus: „Tili, te joci cu canalul”. Aveam limbă lungă şi îi era teamă să nu mă trimită la canal. După un an de activitate la Sibiu, am fost chemat la „Drum Nou” din Braşov, în 1955. De atunci şi până acum am scris numai la acest ziar”, spune Socaciu.

Un ziarist perfecţionist


În meseria sa, Atila Socaciu a tratat subiecte din toate domeniile. „Cunosc fiecare sat din judeţul Braşov şi nu există unul în care să nu am un prieten. Primeam la ziar foarte multe scrisori, pentru că era singura gazetă. Oamenii sesizau nedreptăţile care se făceau şi, înainte de a mă apuca de scris, stăteam de vorbă cu împricinaţii. Mergeam peste tot. Cele mai multe teme abordate erau cele sociale. Niciodată nu am fost dat în judecată, dar, în acelaşi timp, nu am fost niciodată mulţumit de ceea ce am scris. Fiecare foileton pe care îl scriam reprezenta lectura mea de dimineaţă. Eram mândru, dar regretam că nu e perfect”, mai spune Atila Socaciu.  

Foiletoane publicate în cinci volume


În 1986, ziaristul s-a pensionat, dar a continuat să scrie pentru „Gazeta de Transilvania”. „Scriam mai mult ca înainte. Sunt îndrăgostit de această meserie. Nu simt nicio oboseală când scriu, dimpotrivă, ea apare când nu am de lucru. Dacă aş lua-o de la capăt, tot asta aş face”, mai spune Socaciu. O mare parte din foiletoanele publicate de-a lungul anilor se regăsesc în cele cinci volume pe care le-a scos până în prezent. Ele se intitulează „Zece duzini de hapuri ardelene”. Ultimul volum semnat de Atila Socaciu a fost lansat vineri şi costurile de publicare au fost suportate din pensia lui. 

Cum era presa comunistă spre deosebire de cea de azi?

Era o cenzură pe vremea aceea. Era foarte greu pentru că trebuia să faci cum ţi se dicta şi eram de multe ori ameninţaţi. Acum, presa e prea avidă de sânge. Un ziar sau un post de televizune trebuie să atragă poporul spre ceea ce e frumos nu spre ceea ce e mai mizerabil.

Sunteţi legat emoţional de „Gazeta de Transilvania”?

Eu i-am rămas întotdeauna fidel. Nu am conceput să lucrez la alt ziar decât la acesta, deşi am primit oferte.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite