Braşov: Angajaţii Serviciilor de Ambulanţă se pregătesc de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Angajaţii Serviciilor de Ambulanţă se pregătesc de proteste
Braşov: Angajaţii Serviciilor de Ambulanţă se pregătesc de proteste

Medicii, asistenţii şi ambulanţierii sunt nemulţumiţi de proiectul legii unice de salarizare. Angajaţii din cadrul Serviciilor de Ambulanţă din toată ţara ar putea declanşa, mâine, mişcări de protest, acţiuni care nu vor afecta, însă, activitatea instituţiilor.

Sindicaliştii din cadrul Serviciilor de Ambulanţă ar putea protesta, mâine, după ce au fost făcute publice prevederile proiectului legii unice de salarizare din domeniul bugetar. Potrivit liderului sindical din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Braşov, Rareş Cristea, „în cursul zilei de astăzi va mai avea loc o ultimă rundă de negocieri între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Federaţiei Naţionale Sindicale «Ambulanţa». În cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, iar unele solicitări ale noastre nu vor fi înscrise în proiectul de lege pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, vom declanşa protestele“.  Rareş Cristea a mai menţionat că activitatea Ambulanţei nu va fi afectată de desfăşurarea eventualului protest, deoarece la el vor lua parte doar angajaţii care nu sunt în serviciu.

Subfinanţare şi lipsă de transparenţă

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa“  a anunţat  că mişcărie de protest se vor desfăşura în toate serviciile de urgenţă din ţară. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de modul de comunicare şi negociere a proiectului legii salarizării unice şi cer creşterea coeficienţilor de ierarhizare cu cel puţin un punct pentru personalul din serviciile de ambulanţă. De asemenea, ei reclamă faptul că sistemul sanitar din România este aşezat la un nivel inferior faţă de alte instituţii publice, privind finanţarea şi salarizarea personalului din ramura sanitară, dar şi lipsa consultării din partea Ministerului Sănătăţii cu toate federaţiile sindicale, care au semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară.

Promisiune neonorată

Federaţia Sindicală „Ambulanţa“ a cerut Guvernului amânarea asumării răspunderii pe grila de salarizare în sistemul bugetar, ameninţând cu proteste în toate serviciile din ţară dacă nu va fi chemată la discuţii. Sindicaliştii susţin că nu au fost consultaţi, în cazul legii unice, deşi în baza protocolului încheiat în 16 iulie cu Ministerul Sănătăţii li s-a promis acest lucru.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite