Şeful Centrului de Formare Profesională de la Râşnov, trimis în judecată în dosarul mitei de la ANOFM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ristea Cristache a fost trimis în judecată Foto.www.newsbv.ro
Ristea Cristache a fost trimis în judecată Foto.www.newsbv.ro

Este vorba despre Ristea Cristache, care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Procurorii spun că Ristea Cristache este cel care a intermediat o şpagă de peste 250.000 de euro directorului Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian. În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Silviu Bian, în stare de arest preventiv, şi Maria Alexandra Ţichindelean, director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM (OIPOSDRU), în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.    

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, începând cu data de 1 iulie 2010, la Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov se află în derulare două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri europene şi intitulate „Pregătirea aprofundată, continuă în serviciul public de ocupare - PACSPO" şi „Învăţământ continuu aprofundat pentru România - ICAR" pentru care a fost alocată finanţarea maxim admisă în cuantum de 5 milioane de euro pentru fiecare proiect.

„În perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 lei (echivalentul a aproximativ 250.574 euro) şi 22.000 euro de la un număr de opt angajaţi în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR pentru a vira 25% din costul proiectelor reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Funcţionarii respectivi făceau parte din echipa de implementare a proiectelor şi erau angajaţi pe bază de contracte civile la o societate comercială parteneră în cadrul acestor proiecte iar refuzul lui Bian Silviu de a aloca contribuţia din fonduri publice ar fi avut drept consecinţă întreruperea proiectelor şi, implicit, privarea respectivilor funcţionari de retribuţiile primite pentru activităţi în cadrul proiectelor.
Banii au fost remişi lui Bian Silviu de către inculpatul Ristea Cristache, director executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, care s-a ocupat şi de colectarea sumelor de la funcţionarii care dădeau lunar, în acest scop, o parte din retribuţiile primite în cadrul proiectelor", spun procurorii.

Din suma totală pretinsă, Silviu Bian a primit în data de 15 octombrie 2011, de la aceiaşi funcţionari, prin intermediul lui Ristea Cristache, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011.Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

„De asemenea, inculpata Ţichindelean Alexandra Maria, în calitate de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, a primit de la un angajat al aceleiaşi firme partenere în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR suma de 10.000 lei cu titlu de mită. Banii au fost primiţi după efectuarea unui control la societatea respectivă pentru a favoriza societatea comercială în situaţia unor controale ulterioare.
rocurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului Bian Silviu în vederea despăgubirii persoanelor prejudiciate", se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite