Se caută gunoaiele din judeţul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Let's bike It!" este un eveniment de ecologizare şi igienizare a mediului înconjurător, care se va desfăşura la nivel naţional, sâmbătă, 9 iulie, de la ora 9.00. Acţiunea reprezintă o importantă etapă de cartare (inventariere a mormanelor de gunoaie) şi face parte din cadrul proiectului „Let's Do It Romania", eveniment care va avea loc anul acesta, pe 24 septembrie.

Let's Bike It!" se adresează tuturor posesorilor de bicicletă, fiind un fel de offroard, care include mers prin pădure, pe potecile dintre ogoare, pe malul râurilor, practic peste tot unde poate intra o bicicletă, indiferent de starea drumului.

În cadrul acestui proiect, cei circa 40 de voluntari care s-au înscris la acţiune, până  în prezent, la Braşov, vor fi împărţiţi în trei echipe. Plecarea este programată pentru duminică dimineaţa, la ora 9.00, din faţa skate parcului din Centrul Civic.

Persoanele implicate în această acţiune vor vizualiza cât de curate sunt împrejurimile Braşovului, îşi vor nota unde se găsesc cele mai multe gunoaie, în judeţul nostru, iar voluntarii de la „Let's Do It, Romania" vor curăţa, pe 24 septembrie, exact zonele respective. Voluntatii se mai pot înscrie în program pe site-ul www.letsbikeit.ro/brasov sau pot veni direct la punctul de plecare.

Traseu de opt ore

Toată acţiunea va dura circa opt ore, iar participanţii vor străbate următoarele trasee: Braşov - Doboli (55 de kilometri dus-întors, pe DJ 112), Braşov - Araci (65 km, pe DJ 103) şi Braşov - Dumbrăviţa (60 km, pe DJ 112A).

Fiecare echipă trebuie să aibă câte un aparat GPS, un aparat foto, rucsac cu apă, mâncare şi veste reflectorizante. În 2010, la acţiunea „Let's Do It, Romania", Braşovul s-a clasat pe primul loc, peste 15.000 de voluntari colectând 30.000 de saci cu gunoaie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite