Scheienii din Braşov îşi dau întâlnire la „Balul Măscăricilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balul Măscăricilor va avea loc duminică
Balul Măscăricilor va avea loc duminică

Manifestarea va avea loc duminică, începând cu ora 15.30. Evenimentul este organizat de Muzeul de Etnografie, în colaborare cu Centrul Cultural Reduta, Serviciul pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale, Asociaţia Scheienilor şi Euro Toques România.

Alaiul Măscăricilor va porni de pe strada Căpitan Ilie Birt, duminică la ora 15.30, va străbate principalele străzi din Şchei şi va ajunge, în jurul orei 16.00, la Muzeul Civilizaţiei Urbane din Piaţa Sfatului, gazda Balului din acest an. Acolo invitaţii vor urmări filmul „Balului" de anul trecut şi vor fi serviţi cu „crumpene" (gogoşi) şi „crampampuli" (rachiu tradiţional preparat din chimion), după care se vor deplasa la Centrul Cultural Reduta, unde va avea loc Balul propriu-zis, informează newsbv.ro.

Luni, la ora 12.00, la Muzeul de Etnografie, va avea loc vernisajul expoziţiei „Lăsata secului în sud-estul Transilvaniei". Lăsata Secului este ceremonialul complex de înnoire a anului agrar, dar şi un important prag simbolic de trecere de la perioadă cu mâncare „de dulce" la Postul Mare al Paştelui. Această sărbătoare este marcată atât în comunităţile de români, maghiari, saşi din mediul rural, cât şi în cele urbane, cum este comunitatea din Şcheii Braşovului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite