Scandal cu ameninţări şi maşini distruse la o pizzerie din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut zilele trecute, când doi braşoveni s-au luat la ceartă cu mai mulţi clienţi din local.

În dimineaţa zilei de 9 martie, în jurul orei 06.00, cei doi braşoveni, ambii de 21 de ani, au intrat în pizzerie. După câteva pahare de alcool, aceştia s-au luat la ceartă cu alţi clienţi din local, pe care i-au şi ameninţat.

Patronul pizzeriei a apelat la bodyguarzii localului, iar scandalagii au fost scoşi afară. Cei doi nu s-au lăsat ci s-au dus într-o parcare aflată în construcţie, au luat nişte pietre şi au aruncat cu ele în maşina uneia dintre persoanele cu care au intrat în conflict. După ce au avariat autoturismul, tinerii au demontat plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale maşinii cu care veniseră, un BMW X6, şi au dispărut.

Patronul localului a anunţat Poliţia, iar cei doi scandalagii au fost prinşi.
„După numai câteva ore de la sesizare, suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti şi prezentaţi apoi magistraţilor braşoveni, care au dispus, în recurs, arestarea lor preventivă pentru 10 zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi ameninţare", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite