Braşov: Gigi Becali a oferit 1,5 milioane de euro pe Sburlea şi Roman
0Patronul Stelei, Gigi Becali, îşi doreşte să-i achiziţioneze pe actualii "stegari" Mihai Roman şi Sabrin Sburlea. Latifundiarul din Pipera a oferit 1,5 milioane de euro plus TVA pentru cei doi, dar s-a izbit de refuzul preşedintelui de la FC Braşov, Dinu Gheorghe.
Impresionat de evoluţia lui Mihai Roman din meciul cu Franţa, Gigi Becali a trecut la treabă şi pus pe masă o ofertă concretă pentru transferul mijlocaşului "stegar". Oficialii braşoveni nu sunt de acord cu suma oferită, ba mai mult, preşedintele Dinu "Vamă" a declarat zilele trecute că nu-şi doreşte ca Roman să aibă un patron precum Gigi Becali.
"N-ai cum să-l iei pe Roman dacă nu-ţi răspunde lumea la telefon. Am înţeles că Dinu Gheorghe decide la club. Eu am oferit 1 milion plus TVA pentru mijlocaş şi 500.000 plus TVA pentru Sburlea. Mi-a spus că vorbeşte cu Neculaie şi apoi vorbim. I-am dat 200 de telefoane aseara, încă 700 azi, dar nu îmi răspunde. Aşa, cum să faci afaceri? Poate aşteaptă să-l văd şi cu Austria, să-i mai crească puţin cota. Dacă nu-mi place, nu-l mai iau", a declarat Becali la gsp tv.
Mijlocaşul de 24 de ani al braşovenilor, Mihai Roman, este anunţat titular în echipa pe care selecţionerul Răzvan Lucescu o va folosi în partida de mâine seară, cu Austria, de pe stadionul Ghencea.