Braşov: Unirea - FC Braşov, derby-ul zilei în Cupa României / SONDAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Unirea - FC Braşov, derby-ul zilei în Cupa României / SONDAJ
Braşov: Unirea - FC Braşov, derby-ul zilei în Cupa României / SONDAJ

FC Braşov va întâlni diseară, la Urziceni, campioana Unirea, într-un meci din optimile Cupei României la fotbal. Meciul va avea loc de la ora 21.30 şi va putea fi urmărit, în format livetext, pe site-ul www.adevarul.ro, urmând să fie transmis, în direct, de Sport.ro.

Una dintre cele mai interesante şi echilibrate partide din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la fotbal va pune faţă în faţă două dintre cele mai competitive formaţii din provincie. Având şi avantajul terenului propriu, ialomiţenii pornesc cu prima şansă în teorie, însă, în practică, orice se poate întâmpla.

De altfel, FC Braşov are un palmares pozitiv cu Unirea Urziceni, întrucât în sezonul trecut, „galben-negrii“ au obţinut patru puncte din şase posibile în cele două dueluri cu echipa lui Dan Petrescu. Totodată, în acestă seară va avea loc şi o confruntare între prieteni pe cele două bănci tehnice.

Componenţi ai „Generaţiei de Aur“, Dan Petrescu, dar mai ales Viorel Moldovan, sunt la început de carieră în tainele antrenoratului. Tehnicianul „galben-negrilor“ are un avantaj moral în faţa „Bursucului“, întrucât Moldovan a învins pe Unirea Urziceni în sezonul trecut, pe când pregătea pe FC Vaslui. Braşovenii se confruntă cu serioase probleme de lot, iar în meciul din această seară nu vor putea evolua Dani Coman, Rui Duarte, Attila Hadnagy şi Ionuţ Voicu. De partea cealaltă, Dan Petrescu nu va putea conta pe Semedo, Arlauskis şi Rusescu, toţi accidentaţi.

Vor să producă surpriza

„Stegarii“ au plecat încă de ieri spre Urziceni, pregătiţi chiar şi pentru un meci de 120 de minute, cu eventuale lovituri de departajare. „Vom avea un meci infernal împotriva Unirii Urziceni, care este o formaţie completă, agresivă şi foarte bine organizată. Noi vrem să ajungem cât mai departe în Cupa României şi trebuie să învingem. Unirea este favorită, dar vom face tot posibilul pentru a ne califica în faza următoare.

Trebuie să credem în şansa noastră şi să abordăm confruntarea la victorie. Suntem pregătiţi pentru orice, chiar şi pentru prelungiri sau penalty-uri. Chiar dacă evoluează pe trei fronturi, Unirea are un lot numeros, valoros şi echilibrat. Meciurile de cupă sunt speciale şi orice se poate întâmpla în astfel de partide
“, a declarat tehnicianul echipei de la poalele Tâmpei, Viorel Moldovan.

De partea cealaltă, Dan Petrescu a subliniat: „Sper ca jucătorii mei să nu se relaxeze şi să nu trateze meciul cu superficialitate. Trebuie să ne temem de noi înşine. Întâlnim o grupare valoroasă, experimentată, care ne va pune mari probleme. Nu suntem favoriţi, şansele de calificare sunt egale pentru ambele combatante. Din păcate, avem mult de lucrat la mentalitatea jucătorului român, care, după ce face un meci de senzaţie, are prestaţii modeste în următoarele partide“.

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite