Braşov: Rudy, artistul creator de poezie „la kilogram”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Rudy, artistul creator de poezie „la kilogram”
Braşov: Rudy, artistul creator de poezie „la kilogram”

La numai 24 de ani este poet, dramaturg, pictor, cântăreţ de folk şi … îndrăgostit. Într-un cuvânt: Rudy. Un băiat cu vise ambiţioase şi planuri măreţe.

Profil

Născut: 29 aprilie, 1985, Călăraşi
Profesia: artist
Educaţie: Facultatea de Psihopedagogie „Spiru Haret”
Familie: părinţi

De zece ani, compune poezii, pictează şi cântă. Este neobosit în arta lui şi îşi doreşte să ajungă departe. Ţinta lui, în momentul de faţă, este Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti, unde crede că va intra cu brio, mai ales că s-a pregătit intens. Pentru că e vacanţă, Rudy şi-a expus lucrările în foaierul Teatrului Dramatic, fiind particiant la Watumi Festival  & Fringe. „Am expus lucrări din timpul celor 10 ani de lucru. Nu am vrut să trasez neapărat o istorie, ci pur şi simplu am vrut să se vadă ce lucrez. Toate sunt ca şi copiii mei, dar am unele la care ţin. Ultimele opere, un clown şi doi arlechini, sunt lucrările care îmi plac extrem de mult”, spune Rudy.

Rudy scrie poezii suprarealiste, dar a reuşit să-şi publice prima piesă de teatru, care a apărut în 300 de exemplare, distribuite mai mult în diaspora. „Acum zece ani am început să pictez, să scriu poezii şi tot felul de alte chestii, dar într-un ritm alarmant”, îşi aminteşte Rudy.

Expoziţie inedită

Standul său de la Teatrul Dramatic nu a fost compus doar din tablouri ci şi dintr-un joc inedit. Cu siguranţă cei ce au trecut săptămâna trecută prin foaierul teatrului au putut vedea un chenar, în mijlocul căruia era aşezat un fotoliu, iar pe jos erau distribuite o sumedenie de desene, care reprezentau corpuri umane, care comunică prin săgeţi diferite ce reprezintă interrelaţionarea. Pe fotoliu, stătea, evident, Rudy, care nu le răspundea celor prezenţi la intrebări de genul „ce reprezintă aceste desene?”, ci le "servea" o altă întrebare, „ce vedeţi”?  Astfel, de la desenele lui Rudy începeau tot felul de dezbateri legate de interpretările fiecărui individ. Aşa defineşte Rudy poezia. „Rostul cuvintelor nu este o minune, ci o întâmplare. Poezia în general nu-şi mai găseşte ecouri în imaginarul social. Fiecare e liber să dea diferite interpretări în funcţie de cultură, de trăiri şi îşi construieşte o hartă de interpretări pentru diferitele semne. Aceasta este poezia”, povesteşte Rudy

Are trupă de folk

Patru kilograme de poezie a reuşi să scrie Rudy de-a lungul timpului. Ştie asta pentru că şi-a cântărit dosarele în care le ţine cu grijă.  Rudy ştie să cânte la chitară, tamburină şi muzicuţă. Fiind creator de poezie a reuşit să facă şi versuri pretabile pentru a fi adaptate la muzică. Aşa a fondat şi un grup de folk, „Secret” cu care a reuşit să realizeze 30 de melodii originale în acest an. Tânărul nu a vrut să-şi dezvăluie adevăratul nume, Rudy fiind peseudonimul cu care se identifică.
 

Întrebări şi răspunsuri
:

Ai lucrat până acum şi în alt domeniu?

Rudy: Da, am fost clown la o firmă privată. A fost frumos, nu câştigam foarte mult. Nu a fost oficial, nu am avut carte de muncă.

Ai participat şi la alte festivaluri sau evenimente culturale?

Rudy:  Da. Am participat la Festivalul de Poezie de la Centrul Cultural Reduta. Cu trupa am participat la KronFolkFestival, la Serile de Folk de la Rectorat şi la cele de la Casa de Cultură a Studenţilor, în Memorandumului.

Ce-i place

„ Îmi place Queen, Beatles, îmi place să mă dau pe rolle, îmi place să mă plimb cu bicicleta şi în general în aer liber“, spune artistul.

Ce nu-i place


„Nu sunt unul dintre ăia căruia nu-i convin chestii. De obicei, ce nu-mi place nici nu mă interesează şi stau cât mai departe de genul ăsta de lucruri. Sincer, nu ştiu ce nu-mi place. Nu-mi place politica, dar sunt total indiferent, nu am nici o părere legată de domeniul acesta“, mai spune Rudy.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite