Romii din Gârcini pun în pericol sursa de apă potabilă a Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barajul de la Tarlung. Foto: Arhivă
Barajul de la Tarlung. Foto: Arhivă

Directorul Sistemului de Gospodăriei a Apelor (SGA) Braşov a tras un semnal de alarmă, în şedinţa de ieri a Colegiului Prefectural, că romii din Gârcini, care se află la nici un kilometru de baraj, au început să fure chiar şi din utilajele şi sistemele de pompare a apei.

Nicolae Ionaşcu, directorul SGA, a precizat că în momentul de faţă, agenţii de pază nu au decât câte un baston şi un spray paralizant, care nu îi mai sperie de mult timp pe localnicii din Gârcini. „Vă solicit să faceţi demersurile necesare pentru ca Poliţia să aprobe planul de pază al lacului, astfel încât firma de pază să poată înarma oamenii", a precizat directorul SGA, citat de bzb.ro. În momentul de faţă, romii au distrus gardul împrejmuitor al lacului de acumulare şi oricine poate pătrunde în perimetru, putând polua foarte uşor sursa de apă a Braşovului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite