Braşov: Mihai Roman - piticul care, între timp, a ajuns uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura doar 150 de centimetri la 16 ani, a avut dificultăţi mari de adaptare în fotbal, dar a reuşit să ajungă din divizia D, la echipa naţională. 

Originar din Braşov, mijlocaşul „stegarilor” a plecat împreună cu familia, la şapte ani, la Suceava. Acolo, Roman s-a remarcat prin viteza extraordinară, dar statura i-a dat mari bătăi de cap. La 15 ani, braşoveanul făcea parte din lotul grupării judeţene Bradul Putna, dar nu prindea prima echipă. La 16 ani, mijlocaşul a primit o şansă de la primul lui antrenor, Ciprian Creţan, cel care l-a folosit într-un meci amical.

Am avut o evoluţie de excepţie în acea partidă, am dat patru goluri şi i-am desfinţat pe apărătorii adverşi. De atunci am devenit titular şi am ieşit ani la rând cel mai bun jucător din judeţ. Îmi aduc aminte că eram foarte mic, nu prindeam nici măcar banca de rezerve. Făceam parte doar din lot. Veneam la antrenamente cu fratele mai mare, Ovidiu, care era titular”, a precizat Roman. Antrenorul său de atunci Ciprian Creţan, a fost convins că viteza îl va ajuta pe Roman să evolueze cel puţin în liga secundă, dar nimeni nu s-a gândit că va prinde echipa naţională. 

Caracter ireproşabil


Chiar dacă s-a lansat în fotbalul mare şi a făcut pasul către echipa naţională, Mihai Roman nu a uitat de unde a plecat şi îi sună săptămânal pe cei care l-au iniţiat în fotbal: „Iau legătura destul de des cu primul meu antrenor. Este important să nu ţi se urce gloria la cap şi să rămâi cu picioarele pe pământ. Banii nu ar trebui să schimbe pe nimeni”, a punctat Roman.

Primul meci al lui Mihai Roman la naţională a fost trăit la intensitate maximă de apropiaţii tânărului fotbalist. „Familia mea era la o nuntă în timpul duelului cu Lituania. Fratele mai mare stă în Anglia, dar a venit în ţară special pentru această partidă. În clipa în care am fost introdus în teren, toţi nuntaşii s-au ridicat în picioare, au aplaudat şi au strigat de bucurie“ mai spune fotbalistul.

Fotbalist atipic


Mihai Roman provine dintr-o familie modestă, în care tatăl a practicat sportul-rege la nivelul ligii a treia. Rudele fotbalistului sunt stabilite la Suceava, iar viitoarea lui soţie, Anuţa (22 ani), este studentă la Facultatea de Geografie şi Turism. Ea îl vizitează săptămânal pe fotbalistul care este în ultimul an la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Roman a ajuns unde este acum „prin multă muncă şi ambiţie” şi se declară un fan înfocat al lui Xavi, fiind suporterul Barcelonei.

Întrebări şi răspunsuri

Cum a fost debutul la echipa naţională?

M.R.: A fost ca un vis devenit realitate. Când am început să joc fotbal mi-am propus să evoluez la prima reprezentativă. Acest moment reprezintă punctul culminant al oricărui fotbalist.
Cum este să lucrezi cu Răzvan Lucescu?
M.R.: Este un antrenor extrem de valoros. El mi-a influenţat în sens pozitiv cariera. Dacă nu era el, nu cred că ajungeam atât de departe.

Ce-i place


Ador să joc futsal, tenis de picior sau de câmp. În timpul liber ascult muzică lentă şi mă relaxez la un film bun”, a precizat Mihai Roman.

Ce nu-i place

Sportivul detestă să iasă prin cluburi. „Nu-mi plac discotecile, prefer să stau cu cei dragi sau să mă odihnesc. Ştiu că viaţa de fotbalist este scurtă şi nu vreau să-mi pierd nopţile”, a conchis Roman.  

Profil


: 16 noiembrie 1984, Braşov

: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

: Fotbalist la FC Braşov din 2007

: Logodit

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite