Revoluţionarii braşoveni vor să ceară „azil politic în America“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maior susţine că ameninţările i-au distrus familia. Foto: Stelian Grăjdan
Maior susţine că ameninţările i-au distrus familia. Foto: Stelian Grăjdan

Dorin Lazăr Maior, preşedintele Asociaţiei Braşov Decembrie 1989, susţine că, fiindcă a avut curajul să spună lucrurilor pe nume şi să protesteze faţă de actuala guvernare, atât el cât şi familia sa au început să primească ameninţări

Conform afirmaţiilor făcute de Maior, ameninţările au venit din partea unui fost partener de afaceri şi a unei alte persoane implicate în dosarul Romexterra, în care Maior a stat şi după gratii, acum cinci ani, sub acuzaţia de şantaj. „Aceste ameninţări sunt făcute şi în numele unor instituţii ale statului, cum ar fi poliţia. Alături de soţia mea am depus reclamaţii împotriva acestor persoane şi de fapt suntem noi cercetaţi, nu cei care sunt vinovaţi", a explicat Maior.

Acesta a precizat că pe 20 decembrie, alături de alţi revoluţionari braşoveni vor merge în Capitală şi vor cere Ambasadei SUA azil politic. „Vor fi cel puţin o mie de asemenea cereri. Noi nu suntem negusotrr de certificate, care să cerem doar nişte drepturi efemere, ci vom cere în continuare la Bucureşti pentru a cere demisia actualului Guvern", a punctat Maior. Totodată, ABD '89 va reveni astăzi cu solicitări în ceea ce priveşte plângerile penale împotriva falşilor revoluţionari, care deocamdată, nu au primit niciun răspuns.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite