Braşov: Reîncep disputele pe marginea proiectului aeroportului Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Braşov susţine că îşi respectă obligaţiile, dar vrea ca planurile să fie mai transparente.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu a solicitat astăzi în mod public Primăriei Braşov să-şi respecte obligaţiile şi să-şi asume îndatoririle referitoare la proiectul construcţiei Aeroportului Internaţional Ghimbav-Braşov.

„Am avut o nouă întâlnire la Viena, cu reprezentanţii băncii ce ne acordă creditul şi am lămurit aproape toate lucrurile. Mai există, însă, unele aspecte ce trebuie clarificate în privinţa asumării şi de către Primăria municipiului Braşov a obligaţiei de a acoperi unele pierderi, dacă se vor înregistra, în primii trei ani de exploatare a aeroportului. Primăria are, ca şi Consiliul Judeţean, 10% din acest proiect, iar ei trebuie să-şi respecte obligaţia şi în acest domeniu. CJ Braşov vrea ca Primăria să rămână parte în proiect, dar trebuie să contribuie ca şi noi la realizarea  proiectului. Dacă nu,există şi posibilitatea diminuării cotei lor. Acest aeroport va fi cu siguranţă realizat până în 2012“, a declarat Aristotel Căncescu.  Acesta a mai precizat că va adresa Primăriei Braşov o scrisoare referitoare la faptul că trebuie să-şi asume obligaţiile convenite şi că îi va cere şi vicepreşedintelui CJ, Attila Kovacs să se întâlnească în zilele următoare cu reprezentanţii municipalităţii.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea a susţinut că, momentan, conducerea instituţiei îşi respectă obligaţiile convenite, dar doreşte ca „proiectul să fie transparent şi corect. Nu este normal ca doar Primăria şi Consiliul Judeţean, care au doar 20% din proiect, să-şi asume obligativitatea acoperirii pierderilor, iar firma Intelcan să nu aibă această îndatorire. Proiectul trebuie să devină transparent şi corect faţă de toţi cei implicaţi. Primăria Braşov nu are nici o problemă în a-şi respecta toate obligaţiile, dar condiţionăm acest lucru de transparenţă şi corectitudine“.   

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite