Braşov: Râşnovul va găzdui primul festival istoric academic
0
Oraşul Râşnov va fi în perioada 28-30 august a.c. gazda unei premiere naţionale: primul festival istoric academic ce a fost organizat vreodată în ţara noastră. Manifestarea a fost denumită „În numele trandafirului” şi se va desfăşura atât în centrul oraşului, cât şi în Cetatea ţărănească din localitate.
Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială a Festivalului va fi realizată în prezenţa grupurilor istorice adunate în piaţa centrală a oraşului, dispuse în ordinea cronologică a epocilor pe care le reprezintă. Comandantul grupurilor va citi o „proclamaţie”, apoi se va trage o salvă de onoare, iar festivitatea se va încheia cu un concert de fanfară şi de un marş pe principalele străzi ale oraşului.
În zilele următoare, în curţile cetăţii, grupurile istorice vor prezenta costumele şi armele şi vor face demonstraţii de luptă. În a doua seară de festival se va prezenta steagul istoric al căluşarilor râşnoveni, datând din anul 1896. În onoarea acestui eveniment se va trage o salvă de tun. Căluşarii vor deschide un program artistic, care se va încheia cu o retragere cu torţe.
În cadrul festivalului mai mulţi specialişti vor susţine conferinţe, iar câteva trupe vor prezenta un concert de muzică medievală. Mai multe grupuri istorice din ţară şi străinătate vor încerca să redea cât mai fidel atmosfera a diferite momente istorice, inclusiv cea a unor bătălii.