Primul fabricant de falşi revoluţionari a ajuns la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Gheţi, zis şi Falconetti, a fost prins zilele trecute de poliţişti şi băgat în arestul Poliţiei Braşov pentru a ispăşi o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru înşelăciune.

Fostul ,,preşedinte al organizaţiei Româno-Americane Antidrog şi Antitero" cum se autointitula, Gheţi a fost acuzat că a înşelat zeci de persoane din întreaga ţară, cărora le-a vândut certificate de revoluţionar false, pentru care a încasat zeci de mii de dolari.

Ancheta în acest caz a pornit în urma dezvăluirilor făcute de cotidianul Adevărul, încă de la începutul anului 2003. După aproape doi ani de investigaţii, procurorii au stabilit că, din 1996 până în 2003, Gheţi Traian a fabricat sute de dosare, diplome, certificate şi brevete de revoluţionari, în marea majoritate a cazurilor beneficiarii fiind persoane care, în decembrie '89, aveau 13-14 ani, se aflau în puscarie sau auziseră de revoluţie doar de la televizor!

Din păcate, listele de pseudorevoluţionari trimise de Gheţi la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor şi publicate apoi în Monitorul Oficial au dispărut, în chip misterios, din arhiva SSPR, astfel încât procurorii n-au mai izbutit să stabilească numărul exact al celor de la care infractorul a încasat între 600 si 1.200 de dolari de persoană.

Singurul lucru probat cu certitudine este prejudiciul produs de aproape 2,5 miliarde lei Primăriei Braşov prin traficarea a aproape 1.000 de abonamente RAT, plătite integral de la bugetul municipalităţii. Traian Gheţi a mai fost condamnat, în 1994, la 1 an si jumatate de inchisoare, tot pentru înşelăciune şi pe lângă revoluţionari el s-a mai ocupat şi de fabricarea de falşi agenţi antidrog şi antitero, desigur, tot contra cost.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite