Braşov: Primarul le promite braşovenilor apă caldă la robinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Primarul le promite braşovenilor apă caldă la robinete
Braşov: Primarul le promite braşovenilor apă caldă la robinete

Dacă la capitolul interpelări pe tema situaţiei CET stăm bine, în ceea ce priveşte reluarea furnizării apei calde, deocamdată, se fac fel de fel de promisiuni. Totodată, conducerea CET i-a „asigurat” pe braşoveni că vor avea parte de acest confort doar după data de 1 noiembrie.

În şedinţa de Consiliu Local de astăzi, consilierul Adrian Atomei a depus o nouă interpelare cu privire la situaţia în care se găseşte CET. „Trebuie să ştim cu toţii ce se va întâmpla, fiindcă vine anotimpul rece şi oamenii nu au nici apă caldă şi nici căldură”, a precizat Atomei. Primarul George Scripcaru a ţinut să dea asigurări că braşovenii vor avea avea atât apă caldă, cât şi căldură, dar nu a făcut nicio precizare cu privire la data la care se va întâmpla „minunea”. „Nu sunt nici în AGA şi nici în Consiliul de Administraţie al CET, sunt primarul municipiului Braşov, şi am făcut toate demersurile ca sa îmi îndeplinesc obligaţiile care îmi revin prin lege pentru această strcutură. În ceea ce mă priveşte, lucrurile sunt în regulă. Cei care sunt responsabili la CET sunt membrii AGA şi din câte ştiu eu aceştia sunt şi consilieri locali”, a precizat primarul în cadrul şedinţei de plen de astăzi.

Datoria la gaz rămâne

Potrivit conducerii CET Braşov, zecile de mii de apartamente care nu beneficiază la ora actuală de apă caldă vor rămâne în această situaţie cel puţin până la sfârşitul lunii viitoare. Aceasta chiar dacă Guvernul intenţionează să şteargă peste 97 de milioane de lei din datoriile pe care CET Braşov le-a acumulat până la data de 30 iunie 2009. Potrivit proiectului de act normativ, furnizorul local de agent termic este principalul beneficiar al demersului, din scriptele CET Braşov fiind radiate cele mai mari sume.
Directorul general al CET Braşov, Florin Cuţitei, a declarat că „indiferent dacă Guvernul va şterge o parte a datoriilor acumulate de noi la plata unor impozite şi taxe, problema cu furnizorul nostru de gaz rămâne. Noi avem către Gaz de France Suez o datorie comercială, care nu va fi stinsă, nici măcar în parte, de Guvern. Proiectul de ordonanţă se referă la debite către stat. Acest demers ne va ajuta, însă, să obţinem credite comerciale, pentru a stinge datoriile către cei de la Gaz, precum şi să ridicăm o serie de sechestre, puse acum pe nişte bunuri ce ne aparţin. Ulterior, le putem vinde sau putem să obţinem noi credite, pe care să le garantăm cu aceste bunuri“.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite