Primăria Braşov dă startul la campania de plantări de arbori şi gard viu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto. arhivă
Foto. arhivă

Dacă vremea va permite, plantarea pomilor ar urma să înceapă din data de 15 martie, iar de acest lucru se vor ocupa Regia Locală a Pădurilor Kronstadt şi Serviciul Amenajare Zone Verzi din cadrul Primăriei Braşov.

În această primăvară se vor planta 1.852 de puieţi de arbori. Dintre aceştia 752 vor fi în interiorul cartierelor, în parcuri şi scuaruri, parcări de reşedinţă nou înfiinţate şi locuri de joacă. Restul de 1.100 de puieţi vor fi plantaţi la intrările din oraş şi pe aliniamentele stradale. Speciile de arbori care vor fi plantate sunt: platan. tei, arţar şi catalpă.  

Totodată, se vor face şi plantări de gard viu, mai exact 52.700 de fire de gard viu reprezentând 4,39 kilometri. Conform Primăriei Braşov, în acest moment există 133 de solicitări de plantare de material dendrologic de la persoane fizice şi juridice, reprezentând 186 de puieţi de arbori şi 24.792 de fire de gard viu, acestea urmând a fi soluţionate în această primăvară.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite