Stiri din Brasov

Prima operaţie pe cord, în sistem privat, din România: pacientul este în stare stabilă (UPDATE)

28 aprilie 2010, 17:34 |  Autor: Talida Bendriş | 

Cuvinte cheie: brasov, clinica privata brasov, operatie pe cord brasov, premiera brasov, pacient brasov, iccco brasov,

Se caută medici în străinătate

Se caută medici în străinătate

 

În urmă cu câteva minute s-a încheiat prima operatie pe cord deschis realizată în sistem privat, în România. Intervenţia chirurgicală a avut loc la clina ICCO din Braşov, iar pacientul, un bărbat de 68 de ani, se află în stare stabilă.

Primul pacient operat astăzi pe inimă, la clinica privată ICCO din Braşov, a primit servicii medicale gratuite, deoarece a repezentat o urgenţă cardiacă majoră.

Operaţia a durat cinci ore

Bărbatul de 68 de ani a fost supus unei intervenţii complicate, de reprotezare de valvă aortică, fiind introdus în sala de operaţii în jurul orei 12.00. Bărbatul a ajuns pe masa de operaţie cu diagnosticul de insuficienţă aortică prin disfuncţie de valvă aortică, iar în cazul în care medicii nu ar fi intervenit de urgenţă, pacientul şi-ar fi pierdut viaţa. Potrivit medicilor, braşoveanul mai fusese operat pe inimă acum 13 ani, când chirurgii i-au înlocuit o valvă blocată a inimii şi i-au facut două operaţii de by-pass. Operaţia a durat peste cinci ore şi a fost efectuată de o echipă completă formată din cei mai cunoscuţi chirurgi cardiovasculari, anestezişti şi asistenţi de bloc operator de la Institutul Inimii din Cluj.

Echipă medicală de profesionişti

Echipa medicală care a realizat, astăzi, operaţia la Braşov este singura din ţară care efectuează de rutină by-passuri aorto-coronariene pe cord bătând şi plastie valvulară complexă cu inel, două metode chirurgicale de ultimă generaţie. Având în vedere că operaţia a fost realizată cu succes şi că ICCO beneficiază de aparatură modernă, intervenţii medicale de acest gen vor mai avea loc la Braşov.

 

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mitropolitul Teofan este așteptat să slujească în Neamț în zilele de Paște

    Înaltul ierarh și-a anunțat prezența luni, în a doua zi a sărbătorilor, la Piatra Neamț, unde v ...

    Târgu-Mureş: (Update) Scandal la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă

    Medicul Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Ur ...

    Kenyanul Henry Sugut s-a impus în maratonul de la Viena

    Atletul kenyan Henry Sugut a câştigat astăzi maratonul de la Viena, doborând recordul probei în ...

    Chilipir: Hotelul Ski&Sky, din Predeal, scos la vânzare la preţul de 779.400 euro

    Creditorii Grup Constructii Montaj SRL, societate aflata in insolventa din iunie 2010, au decis ...

    FOTO Accident lângă staţia de salvare din Piatra Neamţ. Pasagerii au fost încarceraţi, şoferul a scăpat

    În prima zi de Paște, o mașină în care erau patru persoane a derapat pe șoseaua de centură a or ...

    Accident cu şase victime în judeţul Suceava

    Două maşini s-au ciocnit pe drumul E 85, din judeţul Suceava. În urma impactului, şase persoane ...

    Nemțenii au înfruntat ploaia ca să ia lumina sfântă în noaptea de Înviere GALERIE FOTO

    În ciuda vremii rele, mii de credincioși au ieșit din case aproape de miezul nopții să ia parte ...

    Scandal în a doua zi de Paște, la granița dintre Neamț și Harghita

    Sătenii din Bicaz-Chei s-au trezit luni dimineață în zgomotul utilajelor aduse să taie arbori d ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole