Braşov: Premieră la Teatrul Dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuând seria de premiere pe ţară, Teatrul „Sică Alexandrescu” se află din nou în actualitatea dramaturgică de ultim moment prin spectacolul „Copilul acesta”, după piesa regizorului şi dramaturgului francez Joël Pommerat.

Joël Pommerat îşi realizează spectacolele după propriile texte împreună cu actorii Companiei „Luis Brouilard”, pe care a înfiinţat-o în 1990 şi care se află acum în rezidenţă la celebrul teatru parizian „Bouffes de Nord”.  „Utilizez teatrul ca pe un loc unde pot încerca experienţe extreme, unde mă pot apleca pe marginea unor abisuri –declara Pommerat într-un interviu. Dar, în viaţa cotidiană, nu privilegiez disperarea, sunt ataşat de viaţă fără nicio ambiguitate”, spune Joël Pommerat.


În „Copilul acesta”, regizorul explorează zona limită a relaţiilor dintre părinţi şi copii, într-o lume ce devine tot mai tensionată. Spectacolul lui Pommerat a fost premiat de către criticii francezi, în 2006 şi a fost revelaţia Festivalului de Teatru de la Avignon, în 2007.


Cea care a ales textul pentru a-i da propria interpretare pe scena braşoveană este tânăra regizoare Alexandra Badea, rezidentă acum în Franţa, doctorandă la Universitatea Paris III, Nouvelle Sorbonne.

În ultimii doi ani, Alexandra Badea a devenit din ce în ce mai cunoscută publicului românesc prin spectacole ca: „69” de Igor Bauersima (Teatrul Naţional din Timişoara), “Complexul România” de Mihaela Michailov (Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, Bucureşti) – spectacol prezentat şi la cea de a XX-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, Braşov.
 

Din distribuţia braşoveană fac parte: Mircea Andreescu, Gabriela Butuc, Marius Cisar, precum şi mai tinerii George Costin şi Monica Săndulescu. Scenografia este semnată de Lia Dogaru.
 
Avanpremiera va avea loc joi, 11 iunie, ora 19.00, la SALA STUDIO. Următorul spectacol va avea loc vineri, 12 iunie, la aceeaşi oră. PREŢUL unui bilet este de 10 lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite