Braşov: Pregătirile pentru Raliul „Ţara Bârsei” intră în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Pregătirile pentru Raliul „Ţara Bârsei” intră în linie dreaptă
Braşov: Pregătirile pentru Raliul „Ţara Bârsei” intră în linie dreaptă

În perioada 21-23 august, Braşovul va găzdui cea de-a patra ediţie a Raliului „Ţara Bârsei”, competiţie care contează pentru Campionatul Naţional de Raliuri.

Cel mai important lucru este că raliurile din România înfruntă criza şi merg înainte, iar organizatorul cursei de la poalele Tâmpei a gândit astfel programul, încât să vină  în ajutorul echipajelor. „Ediţia din 2009 va fi «light», pentru că tuturor ne este greu”, a spus Bela Stoica, preşedintele CS Auto Blic, organizatorul cursei, care a continuat: „Anul acesta, Raliul «Ţara Bârsei» se desfăşoară în doar 3 zile. De joi până sâmbătă, participanţii vor avea: recunoaşteri, verificările tehnico-administrative, shake-down şi 115 kilometri de probe speciale. Cred că în apogeul crizei economice mondiale, acest format va fi pe placul competitorilor”.

115 kilometri de probe speciale


Raliul „Ţara Bârsei Dunlop-SEAT” este proiectat să îmbine recitalul dat de piloţi pe macadamul covăsnean, cu două spectacole de excepţie, primul vineri, în deschiderea raliului, iar al doilea, duminică, la final.

Raliul „Ţara Bârsei Dunlop SEAT” va începe cu o superspecială de excepţie, ce va avea loc în inima oraşului. Astfel, bolizii cu motoarele turate la maximum, vor trece pe un traseu ce aduce aminte de Marele Premiu al Oraşului Braşov, legendara cursă ce s-a desfăşurat în perioada 1932-1936. Singura diferenţă este că, după 73 de ani, Marele Premiu al Oraşului Braşov s-a transformat în „Braşov Rally Show”. Interesant este faptul că Dunlop a susţinut  şi cursele interbelice de la poalele Tâmpei.

Ziua de sâmbătă, 22 august, va fi doar pe macadamul covăsnean, piloţii revenind, după un an, pe „Comandău” (29.5km) şi „Zăbrătău” (7.5km), pentru 111 kilometrii spectaculoşi, dar infernali.

Spectacolul surpriză este păstrat pentru finalul raliului. Organizatorii, împreună cu sponsorii, au gândit un final de cursă cum nu s-a mai văzut până acum. Dar, tot ei au decis să păstreze secretul, pentru că o cursă fără surprize parcă nu are sare şi piper.

Raliul „Ţara Bârsei Dunlop – SEAT”, etapa a şasea a Campionatului Naţional de Raliuri –Dunlop, se va desfăşura în perioada 21-23 august. Sediul central al cursei este la Magnolia Shopping Center din cartierul Răcădău.

Informaţii la zi despre pregătiri găsiţi doar pe www.autorally.ro.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite