Povestea cuplului Lee Miller şi Roland Penrose, la Muzeul de Artă Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antony Penrose, fiul şi în acelaşi timp biograful celebrului cuplu, va susţine o conferinţă despre ultimele decenii din viaţa părinţilor săi.

Conferinţa prezintă povestea lui Roland Penrose, artist britanic suprarealist şi biograf al lui Picasso, şi a celebrei fotografe americane, Lee Miller, care s-a remarcat în egală măsură în fotografia de modă şi fotojurnalismul de război, văzută prin ochii fiului şi biografului lor, Antony Penrose.

Conferinţa prezintă ultimele decenii de viaţă ale artiştilor, pe care le-au petrecut împreună la ferma Farley, casa lor din Sussex, care era frecventată de numeroşi artişti suprarealişti şi avangardişti faimoşi cum ar fi Picasso, Man Ray, Henry Moore, Max Ernst.

La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, Lee Miller s-a stabilit la Londra. A devenit fotograful oficial al revistei Vogue, realizând fotografii ale bombardamentelor germane asupra oraşului.

Din 1944 a însoţit armata americană în campania din Franţa şi Germania în calitate de corespondent al grupului Condé Nast Publications.

Roland Penrose a fost  artist suprarealist britanic, istoric de artă şi poet. A studiat mai întâi arhitectura la Queens' College, Cambridge. Din 1922 s-a stabilit în Franţa, unde a început să studieze pictura. A devenit prieten cu Picasso, Wolfgang Paalen şi Max Ernst, frecventând cercurile artiştilor suprarealişti.

Conferinţa va avea loc vineri, 25 februarie 2011, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite