Braşov: Azota Popescu, profesoara care s-a transformat în „mama răniţilor”

A lucrat 35 de ani în învăţământul braşovean, iar atunci când a ieşit la pensie şi-a îndreptat atenţia spre domeniul social. A investit timp, energie şi bani pentru a-i ajuta pe cei vitregiţi de soartă.

Profil

NĂSCUTĂ: 23 aprilie 1940, comuna Cruşeţ, judeţul Dolj
FAMILIE: văduvă, are un băiat
STUDII: Facultatea de Filologie
PROFESIE: profesor

Azota Popescu a fost o elevă de nota 10. A urmat Şcoala Normală din Craiova, pe care a terminat-o cu 10 pe linie şi a avut dreptul să intre la facultate fără admitere. Iniţial, a ales să studieze Conservatorul, la Cluj, dar o întâmplare nefericită, moartea tatălui ei, a determinat-o să renunţe la studiile muzicale. Între timp, s-a căsătorit şi a dat la Facultatea de Filologie din Bucureşti, unde a intrat cu nota 10. „Nu aveam bani să-mi cumpăr pian. După moartea tatălui meu nu am mai cântat deloc”, povesteşte Azota. Spune cu cea mai mare seninătate că s-a căsătorit din dragoste, dar şi din interes, având în vedere problemele vremii.

A coordonat pionierii din Braşov

S-a stabilit la Braşov, unde a predat limba română şi limba latină la mai multe şcoli din oraş. Între timp s-a ocupat şi de activitatea „pionierilor”, coordonând activitatea lor artistică şi creatoare. „Acea perioadă mi-a dat foarte multe satisfacţii. Mă ocupam de sectorul artistic, descoperam tinere talente, native, înclinate spre creaţie, mai exact copii care scriau proză, îi lansam în cenacul literar al pionierilor, care se numea pe vremea aceea «Muguraşii Tâmpei»”. Pregăteam spectacole de mare anvergură care se desfăşurau cu ocazia unor evenimente majore din viaţa ţării: 1 mai, 23 august, Ziua Republicii”, îşi aminteşte Azota Popescu.

Profesoara spune despre generaţiile trecute de copii că erau mult mai liniştite, dar şi mult mai sărace. Probleme sociale existau şi atunci, dar nu erau atât de mediatizate.

Învăţământ după model sovietic

Cât despre învăţământul românesc din acele vremuri se spune că se baza pe pedagogia sovietică. „Manualele şcoare erau foarte încărcate, selecţia de texte nu era cea mai potrivită. Programa era dezgolită de sens. Nu cred că a lăsat amprente în formarea copiilor”, spune Azota. În 1990 Azota Popescu era directorul Şcolii Generale nr. 20. „Atunci a început nebunia şi confuzia, atât copiii, cât şi profesorii au început să devină independenţi”, îşi aminteşte Azota. A încercat să introducă învăţământul alternativ, după model austriac, dar nu a reuşit.

S-a dedicat domeniului social

După ce a ieşit la pensie, Azota Popescu nu a dorit să fie sedentară. S-a dedicat unui domeniu pe care îl cunoştea în toate aspectele sale, din experienţa de profesor. Nu s-a sfiit să ajute familiile sărace, cu diferite probleme sau copii orfani, care au găsit în ea o mamă. În timp, a înfiinţat Asociaţia Cartharsis, un ONG care i-a adus notorietate atât în faţa autorităţilor locale, cât şi în cea a grupurilor ţintă, pe care le-a ajutat cu mută dăruire.



Întrebări şi răspunsuri

Care este cel mai important proiect pe care l-aţi realizat?
A.P.:  Cu siguranţă cel mai important proiect de viaţă este familia. Am fost binecuvântată, mi-a dat Dumnezeu mai mult decât m-am aşteptat şi decât puteam duce, uneori.

Care este cea mai mare bucurie a dumneavoastră?
A.P.: Cea mai mare bucurie a mea este că am două nepoţele minunate, cu care îmi petrec majoritatea weekend-urilor. Amândouă sunt orientate spre artă, fac pictură şi pian şi amândouă îmi spun „bui”.

Ce-i place

„Îmi plac foarte mult călătoriile, muzica, în special opera, teatrul şi în general tot ce ţine de artă. Îmi mai place curăţenia, aş putea spune că am chiar o obsesie, îmi plac şi plantele, cărţile şi filmele”, mărturiseşte Azota Popescu.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac minciuna şi politica. Politicienii nu fac nimic altceva decât să mintă foarte mult”, spune fosta profesoară.