Braşov: Acţiune preventivă a Poliţiei Rutiere, în zona Ciucaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase poliţişti din cadrul Poliţiei Rutiere Braşov au desfăşurat astăzi, începând cu ora 15.00, o acţiune preventivă care a avut ca scop determinarea conducătorilor auto de a folosi sistemul „mâini libere“ atunci când se află în trafic şi sunt nevoiţi să vorbească la telefonul mobil. 

Cei doi ofiţeri şi patru agenţi de circulaţie, care au participat la acţiunea din zona Ciucaş au încercat să-i determine pe şoferi să conştientizeze pericolul la care se expun atunci când vorbesc la telefonul mobil şi nu folosesc sistemul „mâini libere“. Astfel, poliţiştii au împărţit şoferilor care se aflau în trafic circa 600 de pliante informative. În plus, acţiunea preventivă urmează să se desfăşoare şi în zilele următoare.
 
„Folosirea telefonului mobil la volan este o cauză colaterală a producerii de accidente rutiere. La nivel naţional, Poliţia Rutieră a sancţionat aproximativ 50 de mii de şoferi care vorbeau la telefonul mobil în timp ce conduceau autovehiculul. Numărul celor care folosesc telefoane mobile este foarte mare şi de aceea am organizat o astfel de acţiune preventivă. După aceasta vom trece la sancţiuni“, a declarat comisarul Cornel Zaharia din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite