Patru deţinuţi şi-au căutat job-uri la Târgul de Cariere
0Ei s-au prezentat în faţa angajatorilor la începutul săptămânii şi au fost selecţionaţi pentru interviuri. Cei patru deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Codlea sunt calificaţi în meseriile de şofer profesionist, mecanic, tâmplar şi măcelar.
Criteriul care a stat la baza selectării lor pentru a participa la Târgul de Cariere a fost regiumul de detenţie, deschis. În plus, cei patru urmează să fie puşi în libertate în următoarea perioadă.
Persoanele private de libertate au primit informaţii şi în legătură cu eventualele cursuri de calificare pe care le pot urma, după liberare.
„Aceasta acţiune se încadrează în demersurile pe care specialiştii din cadrul penitenciarului le întreprind pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate", a declarat Dan Rusu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea. .
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
