Braşov: Pasionaţii de machete feroviare s-au adunat la Reduta (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Pasionaţii de machete feroviare s-au adunat la Reduta (GALERIE FOTO)
Braşov: Pasionaţii de machete feroviare s-au adunat la Reduta (GALERIE FOTO)

Trenuleţele i-au încântat pe vizitatorii de toate vârstele, curioşi de micile minuni tehnice. Expoziţia internaţională de machete feroviare intitulată „Colecţii şi colecţionari“ s-a bucurat de succes şi în acest an. Zeci de braşoveni au vizitat, încă de la ora deschiderii, salonul de  trenuleţe electrice sau cu aburi, în miniatură. Mai multe imagini cu machetele feroviare în GALERIA FOTO.

Organizatorii susţin că expoziţia de machete feroviare se organizează încă din 2007 şi că anul acesta, la Braşov au ajuns 20 de colecţionari din ţară, dar şi din străinătate. „În acest an am organizat cea de-a treia ediţie a expoziţiei de machete feroviare. La această ediţie ne-au onorat cu prezenţa colecţionari din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad şi Bucureşti, dar şi din Ungaria, Germania, Franţa şi Italia“, a declarat Cornel Bălteanu, organizatorul expoziţiei.

Vizitatori de toate vârstele

Atât pasionaţii cât şi braşovenii aflaţi doar în trecere pe la Reduta au fost fascinaţi de micile trenuleţe. Astfel, cei care au trecut pragul expoziţiei au fost atât copii, cât şi pensionari de 84 de ani. „Îmi plac foarte mult trenuleţele. Când mă fac mai mare vreau să construiesc şi eu machete ca astea“, ne-a declarat Farkas Gergo, de opt ani. Ioan Buda, de 84 de ani, a venit la Reduta special pentru exopoziţia de machete feroviare. „Am lucrat foarte mult cu locomotivele şi am venit să revăd modelele vechi, precum primele locomotive diesel de 2001 CP“.

Locomotivă în premieră

Pe lângă vizionare, cei interesaţi şi-au putut achiziţiona diverse machetuţe pentru a-şi completa propria colecţie. La vânzare au fost scoase atât locomotive cât şi vagoane. Preţul celor din urmă variază între 99 şi 2.400 de lei, iar o locomotivă puternică poate fi cumpărată cu 180 de euro. De asemenea, de la Reduta se pot cumpăra şi trenuri complete. De exemplu, trenul de mare viteză care circulă în Italia costă 350 de euro. Piesa de rezistenţă a expoziţiei a fost locomotiva electrică 060-EA. „Suntem prima companie de modelism care prezintă locomotiva electrică românească, dată în folosinţă în 1965. Această locomotivă este cea mai iubită atât de pasionaţii din domeniu, cât şi de mecanicii CFR“, declară directorul general al companiei de modelism „Amintiri Feroviare“, din Bârlad. Expoziţia mai poate fi vizitată şi astăzi, până la ora 19.00, iar biletul de intrare costă trei lei.

Anul viitor sperăm să aducem la Braşov şi mai mulţi colecţionari care să-şi expună sau vinde minunatele machete“,  Cornel Bălteanu, organizatorul expoziţiei de la Reduta.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite