Păsările exotice au invadat Braşovul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii s-au înghesuit pentru a admira frumoasele exemplare
Braşovenii s-au înghesuit pentru a admira frumoasele exemplare

Păuni exotici, răţuşte mandarine şi caroline şi găini uriaşe cochinchina din Asia sunt doar câteva dintre păsările de rasă expuse la Braşov.

VEDEŢI GALERIE FOTO AICI!

Zeci de crescători de păsări exotice şi iepuri din toată ţara s-au reunit în această dimineaţă pentru a-şi expune sau vinde exemplarele. În paralel, cei 40 de membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi animale mici în rasa pura „Avirom Ţara Bârsei" au organizat o expoziţie cu păsări aduse din Asia, America şi Europa.

„Avem aici sute de exemplare de păsări rasă pură. Cele mai interesante sunt rasele mari, de peste cinci kilograme, de Brahma şi Cochinchina, care se vând şi cel mai scump, la 100-150 de euro bucata.

Avem şi porumbei de rasă, cei  mai scumpi şi mai interesanţi fiind cei din rasa Lux Polonez, Strasserii şi King, care depăşesc un kilogram jumătate şi se vând cu aproape 100 de euro", a spus Adrian Cofaru, organizatorul expoziţiei.

 

Păuni standard

Păuni unici în România

„Vedetele" expoziţiei sunt, însă, păunii şi fazanii argintii. Unul dintre participanţi se laudă că deţine păuni tineri cu penaj violet şi fazanii cu umeri negri, unici în România.

„De trei ani mă ocup de creşterea păunilor exotici, pe care i-am cumpărat din Germania şi din Europa. Am acasă peste 400 de păsări şi pot spune că îi cresc mai mult din pasiune, nu neapărat pentru profit.

Mă pot lăuda cu specii de păuni unice în România, cum ar fi păunul violet şi negru şi răţuştele mandarine şi caroline", a spus Ioan Trâmbiţaş. O mândreţe de păun clasic costă 200 de euro, dar cei unici ajung să depăşească 300 de euro.

 Iepuri de „catifea"

La expoziţie, crescătorii au adus şi specii mai puţin cunoscute de iepuri. Cei mai încântaţi vizitatori ai ineditei expoziţii au fost, însă, cei mici, care au rămas fermecaţi de porumbei, iepuraşi, papagali şi canari.

„Am venit aici cu tati şi îmi plac toate animalele. Cel mai mult mi-au plăcut iepuraşii", a spus Andreea, o fetiţă de numai şase ani.

Iepurele neo-zeelandez roşu

Cele mai exotice specii de iepuri expuse la Braşov sunt uriaşii germani, fluturele uriaş german, iepurele albastru vienez, neo-zeelandezul roşu şi castorul rex, cu blana ca de catifea. Iepurii se vând şi cu 300 de lei exemplarul.

Expoziţia este deschisă azi şi mâine la Sala de Atletism Metrom. Un bilet de intrare la expoziţie costă 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite