Pădurile contelui Mikes rămân, pentru moment, la Romsilva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocaţii nobilului maghiar ceruseră 1.200 de hectare întinse în trei comune. Comisia judeţeană de fond funciar Covasna nu a validat dosarul moştenitorilor contelui Mikes, care au solicitat să le fie retrocedate sute de hectare de pădure Zăbala, Bixad şi Ghelinţa.

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, pentru Mediafax, că propunerea comisiilor locale nu a fost validată de comisia judeţeană, respectiv cererea moştenitorilor contelui Mikes nu a fost aprobată.

Potrivit lui Gyorgy Ervin, comisiile locale de fond funciar au propus spre retrocedare patru sute de hectare în Zăbala, două sute în Bixad şi o sută în Ghelinţa. Avocaţii contelui au solicitat în total, în aceste comune, aproximativ 1.200 de hectare, precum şi alte circa 1.200 de hectare în comuna Nistoreşti, judeţul Vrancea.

Comisia judeţeană a studiat documentele înaintate şi a considerat nejustificată cererea contelui Mikes. Cererea se baza pe un extras de carte funciară care datează din anul 1905. Romsilva a prezentat dosare întregi cu corespondenţe şi referate care dovedesc, în opinia reprezentanţilor Romsilva, că aceste suprafeţe au fost exproprietate, s-au plătit despăgubiri şi că acestea au intrat în inventarul Romsilva.

„Este clar pentru mine că avocaţii contelui vor ataca decizia în instanţă, dar orice decizie ar fi luat Comisia judeţeană, una dintre părţi ar fi fost nemulţumită. Important este că dosarul a fost finalizat", a spus Gyorgy Ervin.

Familie înstărită

Contele Mikes a avut exploataţii forestiere la care lucrau sute de angajaţi. Majoritatea pădurilor ce i-au aparţinut se află în judeţul Covasna, iar moştenitorii lui încearcă de foarte mulţi ani să obţină terenurile deţinute de acesta.

Contele are două conace la Budila

Zsigmond Mikes, moştenitorul grofului Kelemen Mikes, este deţinătorul a două conace în localitatea braşoveană Budila. Procesul pentru conacele de la Budila au fost deschise de familia Mikes în 2001 şi au fost câştigate în 2009. Contele Zsigmond Mikes vrea să transforme conacele din obiective turistice şi să le introducă în circuitul internaţional. Bărbatuş a mai moştenit  şi o clădire în Cisteiu de Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite