Braşov: Ioan Oprea este tatăl copiilor născuţi prematur
0
Prin mâna lui trec copiii Braşovului şi este mândru de prichindeii năcuţi prematur pe care i-a salvat şi care obişnuiesc să-l întâmpine cu apelativul „Tata Oprea”.
Profil
Născut: 27 ianuarie 1949, sat Vişinel, judeţul Mureş
Educaţie: Istitutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş
Profesie: medic primar pediatru
Familie: căsătorit, două fete
Ioan Oprea este şeful şecţiei de neonatologie a Maternităţii Braşov din 1994. A fost timp de patru ani directorul Maternităţii, când a reuşit să schimbe multe lucruri în funcţionarea acesteia. Pediatrul provinde dintr-o familie de simpli agricultori din satul Vişinel, judeţul Mureş. „Am fost primul din familie şi chiar de pe strada mea care a reuşit să termine o facultate”, spune Oprea amuzat. A cochetat cu facultatea de chimie, dar matematica l-a determinat să dea înapoi de la o carieră în domeniu. A urmat Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, secţia Pediatrie şi la finalizare a fost repartizat în satul Săbăoan unde familiile aveau peste nouă copii. A slujit o vreme la dispensarul din comuna Ungra, după care a venit la Braşov, de unde este soţia sa. „Pot spune că m-am «măritat» în Braşov”, glumeşte pediatrul.
Pune suflet
Dacă vom căuta un cuvânt pentru a-l caracteriza pe carismaticul medic, acela ar fi modest. Deşi a reuşit să readucă la viaţă sute de copii născuţi prematur, blajinul medic spune că, fără echipa de la Maternitate, nu ar fi avut atâtea reuşite. „Dacă nu-ţi plac copiii şi dacă nu pui suflet, nu ai reuşit nimic. Ai o senzaţie extraordinară atunci când faci o inimă să bată, chiar dacă nimeni nu-i mai dătea şanse”, povesteşte Ioan Oprea.
Cazul unui băieţel din Săcele, născut la doar 520 de grame, îi luminează faţa pediatrului. Şi acum se întâlneşte cu el şi se bucură să-i audă cuvintele de mulţumire. Alte exemple ar mai fi două fetiţe, născute la doar 640 de grame, pe care a reuşit să le ţină în viaţă şi care îl strigă „Tata Oprea”. Pereţii secţiei de neonatologie sunt pline de fotografii cu copiii pe care a reuşit să-i stabilizeze întreaga echipă.
Amintiri plăcute
Ioan Oprea a fost actor principal la o naştere încă de pe vremea studenţiei, prin ‘73. „Îmi amintesc şi acum de tremurăturile din tot corpul şi de comentariile de pe margine ale colegilor, care mă şicanau spunându-mi să am grijă să nu-i rup gâtul micuţului care păşise pe lume”, povesteşte medicul. Despre vremurile din perioada comunistă, medicul îşi aminteşte că natalitatea era aproape dublă decât cea actuală, avorturile erau puţine, pentru că erau interzise şi de cele mai multe ori provocate sau făcute de „babele satului”.
Cum tehnologia nu era atât de avansată ca acum, infrastructura era într-adevăr o mare problemă, iar mortalitatea infantilă era una dintre cele mai acute probleme. „Acum se pune mai mult problema responsabilităţii. Salvezi un copil, dar nu eşti sigur că nu va rămâne cu sechele sau alte malformaţii. Unii dintre cei pe care am reuşit să-i recuperez au probleme de auz, de vedere. Este destul de greu pentru părinţii lor, dar este greu de spus dacă un copil născut prematur va fi un succes sau un eşec”, spune Ioan Oprea.
Ioan Oprea intră într-un alt rol în câteva luni: acela de bunic. Una dintre fetele sale este însărcinată, iar viitorul bunic este nerăbdător să participe la naştere, măcar în faţa uşii, pentru că fiica lui a ales să nască în Bucureşti, unde s-a şi stabilit.
Întrebări şi răspunsuri:
Ce face omul Ioan Oprea în timpul liber?
I.O.: Îmi place foarte mult la ţară. Am o casă în Lunca Câlnicului, unde cresc găini, pisici şi câini. Îmi place foarte mult acolo, pentru că îmi găsesc liniştea. Mă duc o dată pe lună în satul meu natal ca să beau apă din fântâna copilăriei.
Cum aţi reuşit să vă lăsaţi de fumat?
I.O.: Am fumat într-o gardă trei pachete de ţigări şi am făcut cel de-al doilea infarct. Pe primul l-am dus pe picioare, dar acesta m-a îngenuchiat.
Ce-i place
Îmi place foarte mult muzica populară şi unele manele. Îmi place să cânt la fluier, dar fac asta doar pentru mine. Pe vremea când eram fumător, colecţionam tabachere, brichete, dar acum colecţionez tricouri şi şepci. Îmi place să gătesc şi să trebăluiesc prin gospodărie.
Ce nu-i place
Nu-mi place minciuna, boala şi sărăcia. Nu-mi plac mamele care îşi abandonează copiii, cu toate că pe unele le înţeleg. Nu le pot suferi pe cele care nici măcar nu se uită la copilul pe care l-au purtat în pântece nouă luni, de teamă să nu se ataşeze de el.
Se încarcă comentariile...
