Braşov: Omul care răspândeşte frumosul în lume
0
A fost tehnician veterinar, poliţist, iar acum este manager de artă. Întotdeauna a iubit poezia şi epigrama, iar curând va publica un nou volum de catrene.
PROFIL
NĂSCUT: 19 aprilie 1944, com. Ibăneşti Pădure, jud. Mureş
STUDII: Facultatea de Drept
FAMILIE: Căsătorit, are două fete.
O discuţie cu Ioan Gliga, de la orice subiect ai începe, alunecă spre domeniul artistic în mod firesc. Către literatură, prima sa dragoste fiind poezia şi către pictură, ambele sale fete fiind legate de acest domeniu. Povestirile sale cele mai savuroase le păstrează pentru volumul de memorii ce va veni într-o zi, mai ales că readucerea în atenţia publicului a unora dintre amintirile sale ar putea să-i deranjeze pe unii. Pentru că, într-o viaţă ca a sa, a adunat destule.
Chiar şi în aceste condiţii, o discuţie cu Ioan Gliga nu poate decât să încânte: a lucrat ca tehnician veterinar într-o comună din Mureş, a fost 35 de ani „poliţist de birou la buletine“, iar de câţiva ani este managerul fiicei sale, cunoscuta artistă Luminiţa Gliga. Şi din fiecare perioadă are ceva de povestit.
„Scriu poezie de când mă ştiu“
Puţini ştiu că Ioan Gliga a lucrat timp de patru ani, în tinereţe, ca tehnician veterinar. „Sunt de la ţară şi îmi plac animalele. Nu a fost visul meu să ajung veterinar, dar părinţii m-au dat la o şcoală. Au vrut să mă facă domn. După şcoală am fost repatizat într-o comună din Mureş: umblam cu şareta, iar oamenii îmi spuneau «domnu’ doctor». Abia apoi am făcut Facultatea de Drept şi am devenit poliţist. Sau miliţian, cum se zicea atunci. Tot timpul, însă, am scris poezii. De când mă ştiu“, ne-a mărturisit Ioan Gliga.
De-a lungul anilor, acesta a fost pasionat de poezie, astfel că a continuat să scrie indiferent de locurile în care a lucrat sau de colectivul în care se afla. „Când se făcea pregătirea militară, eu preferam să mă ofer pentru paza poligonului: mă retrăgeam singur, la marginea pădurii şi compuneam un pastel. Îmi amintesc că, la Poliţie, când erau acele interminabile şedinţe de partid, dădeam colegilor o sticlă cu vin pentru a nu mă alege în prezidiu: eu îmi vedeam de poeziile mele“, ne-a declarat Ioan Gliga. Poeziile sale au fost publicate în reviste importante şi au fost interpretate de actorii români celebri. În ultima vreme a „degenerat“ spre epigramă, după cum glumeşte Gliga: „E un fel de a goli fierea“.
„Nu sunt rechin, dar sunt berbec“
Aşa cum am menţionat, de mai mulţi ani, Ioan Gliga se ocupă îndeaproape de cariera fiicei sale, Luminiţa, o artistă care a devenit admirată chiar la nivel mondial. Recunoaşte că viaţa de manager de artă este dificilă, dar are şi satisfacţii care îl fac să continue: „Ştiu că sunt mulţi rechini în domeniu, însă eu sunt berbec. Şi am şi bucuria uneori de a le spune unora care mă refuză la prima mea ofertă că lucrarea pe care o doresc s-a vândut şi artista nu va mai face o a doua. E multă mâncătorie în domeniu, iar statul promovează de multe ori doar lichele“.
În rest, precum mulţi alţi români, nu apreciază felul în care se face politică sau cum se poartă unii îmbogăţiţi cu artiştii...
Ce-i place
„Tot ce-i frumos. Iubesc frumosul. Prin ocupaţia mea actuală risipesc frumosul în lume. Şi satirizez urâtul“, ne-a spus Ioan Gliga.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac prostia, aroganţa, infatuarea. Din păcate, mulţi dintre semenii noştrii, dintre cei care îi vedem pe stradă sau la televizor, dau dovadă de aşa ceva în fiecare clipă“, ne-a mărturisit artistul.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
ll Ce vă propuneţi în planul creaţiei personale?
În perioada următoare, în maxim trei săptămâni, sper să-mi lansez cel de-al treilea volum de epigrame. Deocamdată nu am stabilit locul în care voi face această lansare. Lucrarea este pe dischetă şi o voi duce în zilele următoare la tipografie.
ll Cum sunt priviţi artiştii români peste hotare?
Artiştii nu ar trebui să aibă o naţionalitate: identitatea lor ar trebui dată de lucrările lor. Artistul trebuie să fie universal, iar acest lucru se va întâmpla dacă va aborda teme serioase. Acest lucru nu se întâmplă însă peste tot.
Se încarcă comentariile...
