Abrudan vrea să câştige Cupa României cu FC Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abrudan (stânga) este curtat de granzii campionatului
Abrudan (stânga) este curtat de granzii campionatului

Fundaşul echipei FC Braşov, Octavian Abrudan, spune că cel mai important obiectiv al său pentru acest an este câştigarea Cupei României cu propria echipă.

Cea mai mare dorinţă a mea pentru 2010 este să câştigăm Cupa României, pentru că astfel am putea obţine şi calificarea în Europa League. Acesta este obiectivul meu principal pentru acest sezon, pentru că, de când m-am apucat de fotbal, nu am câştigat niciun trofeu.

Ar fi extraordinar, pentru noi, jucătorii, dar şi pentru club, să încheiem sezonul cu obţinerea acestui trofeu. Sper să fiu sănătos şi apoi toate vin de la sine. Nu am nicio preferinţă pentru semifinale, pentru că toate echipele calificate în această fază a competiţiei sunt de valori apropiate. Totul depinde doar de noi.

Trebuie să fim în forma maximă la ora jocurilor şi să obţinem calificarea în finală. Avem un campionat echilibrat, dar cred că CFR Cluj, Steaua şi Unirea Urziceni se vor bate pentru titlul de campioană", a declarat Octavian Abrudan pentru site-ul oficial al clubului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite