O fetiţă de un an şi jumătate a suferit arsuri grave în urma unui incendiu provocat de fraţii ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, la Budila, după ce o localnică şi-a lăsat cei patru copii singuri în casă.

Cel mai mare dintre fraţi, în vârstă de 5 ani, a ieşit până la magazin, iar în casă au rămas doi gemeni, în vârstă de 3 ani şi o fetiţă în vârstă de 1 an şi 6 luni. La un moment dat, gemenii au început să se joace cu jarul din sobă şi nu a durat mult până când focul a pus stăpânire pe încăpere.

Vecinii au sărit în ajutorul micuţilor. Intervenţia localnicilor a fost benefică pentru gemeni, care au fost scoşi la timp, dar pentru cea mică a fost tardivă, fiindcă a suferit arsuri pe aproape tot corpul.

„La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Braşov şi două echipaje SMURD. Nu a mai fost nevoie de intervenţia noastră fiindcă incediul fusese deja lichidat. Colegii de la SMURD au transportat-o pe fetiţă la spital fiindcă a suferit arsuri pe 80-90 la sută din suprafaţa corpului", a precizat purtatorul de cuvant al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite