O bătrână din Feldioara a fost păgubită cu 17.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 62 de ani a fost furată, timp de mai bine de o lună, de un bărbat care lucra cu ziua în gospodăria ei. Femeia îşi păstra economiile într-o cutie de cafea, în dormitor

Muncitorul, un tânăr de 22 de ani, a dibuit cutia şi, în perioada 1 iunie-23 iulie, a furat 17.000 de lei. Cu banii sustraşi, tânărul s-a distrat, şi-a cumpărat un moped şi haine. Zilele trecute, când bătrâna a realizat dispariţia banilor, a sesizat Poliţia.  

„Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că nu există urme de efracție, iar în dormitorul locuinței, într-un dulap, a fost identificată o cutie de cafea, în care s-a găsit suma de 6000 lei, în bancnote de 500 lei, din care se reclamă furtul a 17000 lei. În urma investigaţiilor desfășurate de polițiști, a fost identificat suspectul în acest caz, un localnic care a lucrat cu ziua în gospodăria respectivă și, profitând de neatenția proprietarilor, a pătruns de mai multe ori în dormitorul menționat de unde sustrăgea câte 500-1500 lei, până când reclamanta a observat lipsa banilor", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Poliţiştii au recuperat mopedul şi hainele, în valoare totală de 2.000 de lei. Suspectul a fost reținut, iar judecătorii l-au arestat 10 zile pentru furt calificat. „Recomandăm cetățenilor să își asigure corespunzător sumele cash ținute acasă, să nu divulge altor persoane faptul că dețin valori la domiciliu și să nu permită accesul persoanelor necunoscute în locuință", a spus comisarul şef Liviu Naghi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite