Braşov: Numărul şomerilor, mai mult decât dublu faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Numărul şomerilor, mai mult decât dublu faţă de anul trecut
Braşov: Numărul şomerilor, mai mult decât dublu faţă de anul trecut

Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM a ajuns la 19.196 la finele lunii trecute în timp ce numărul persoanelor care şi-au găsit un loc de muncă nu a fost decât de 511.

Astfel, valoarea ratei şomajului a ajuns la 7,68% şi continuă să o depăşească pe cea înregistrată la nivel naţional, care a fost de 6,6%. Faţă de anul trecut, numărul şomerilor s-a dublat, crescând cu 10.000. Din totalul persoanelor aflate în evidenţa agenţiei, 11.648 beneficiază de indemnizaţie, 93 sunt beneficiare de venit de completare, iar diferenţa sunt persoane care au solicitat eliberarea adeverinţelor în vederea obţinerii venitului minim garantat sau se află în căutarea unui loc de muncă.

Cei mai mulţi şomeri sunt în municipiul Braşov, 6.544, urmat de municipiul Săcele cu 1.528 persoane, oraşul Zărneşti cu 1.177 de persoane şi municipiul Făgăraş cu 928 persoane. Femeile reprezintă 47,3% din totalul şomerilor înregistraţi, iar în funcţie de nivelul studiilor, marea majoritate a şomerilor continuă să fie cei fără studii medii, 67%, cu studii medii 23%, şi  cu studii superioare 9%.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite