Braşov: Nu mai sunt bani pentru medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Nu mai sunt bani pentru medicamente
Braşov: Nu mai sunt bani pentru medicamente

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brşov nu primeşte reţetele onorate în luna august, de cele 147 de farmacii care au contract cu CASJ, pentru că nu are bani.

Maria Botezatu, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Braşov, spune că este foarte posibil ca, în curând, farmaciile să sisteze onorarea reţetelor în regim compensat şi gratuit.
„Nu ştiu cât o să mai putem elibera, pentru că dacă nu primim banii nu putem să ne continuăm activitatea. Avem, la rândul nostru, de achitat alte datorii, iar furnizorii de medicamente sunt destul de agresivi în asemenea situaţii şi nu ne mai dau pe datorie. Nu este prima dată când ne confruntăm cu asemenea probleme. Acum este vorba despre câteva sute de milioane de lei care trebuie recuperaţi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Nu am luat o decizie la nivelul Colegiului, dar probabil că fiecare farmacie va decide ce va face în continuare“, a declarat Maria Botezatu, citată de Agerpres.

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Braşov spun că speră ca, după discuţiile cu Ministerul Sănătăţii, banii să ajungă la Braşov în perioada următoare.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite