Braşov: Nicolo Napoli, prezentat oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Nicolo Napoli, prezentat oficial
Braşov: Nicolo Napoli, prezentat oficial

Italianul Nicolo Napoli este şi în acte noul tehnician al echipei FC Braşov. Acesta a semnat un contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă un an.

Napoli are ca obiectiv să-i califice pe „stegari” în cupele europene, după opt ani de aşteptare. Ultima dată, în 2001, FC Braşov a fost eliminată din Cupa UEFA de Inter Milano.

La primele reacţii în calitate de antrenor al echipei FC Braşov, Nicolo Napoli a fost ajutat de un translator: „Am avut oferte de la mai multe formaţii din România, dar am ales Braşovul întrucât avem o perspectivă frumoasă. M-a atras oraşul, echipa, care este bine pusă la punct, dar şi oferta venită de la preşedintele Dinu Gheorghe. Îmi voi da toată silinţa pentru a realiza performanţe la acest club. Avem ca obiectiv să îmbunătăţim rezultatele din sezonul precedent şi să ne calificăm în cupele europene”.

Pe urmele selecţionerului

Napoli nu este speriat că trebuie să depăşească rezultatele lui Răzvan Lucescu: „Nu reprezintă o presiune faptul că trebuie să continui munca începută de Răzvan Lucescu. Acesta a realizat lucruri bune aici şi sper să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor. Am găsit o echipă disciplinată tactic şi ne putem îndeplini obiectivul. Sunt mulţumit de lot, dar mai avem nevoie de câţiva jucători”.

FC Braşov va întâlni mâine, de la ora 10.30, pe Stadionul „Tineretului”, pe Gloria Bistriţa. Duminică, „stegarii” vor pleca într-un cantonament de 12 zile, în Elveţia.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite