Moldovean Elena are grijă de sportivii Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia este medic sportiv din 1992 şi timp de zece ani a fost şi medicul echipei de handbal Rulmentul.

Elena Moldovean şi-a început cariera ca medic de dispensar, la întreprinderea 6 Martie din Zărneşti. „A fost o perioadă foarte frumoasă, iar colectivul a fost bun. După revoluţie, s-a dat liber la examene şi am vrut să dau la Interne sau Cardiologie. Din păcate, nu am avut medie mare şi am ajuns la Medicină Sportivă. Nu-mi pare rău. Toţi sportivii vin de două ori pe an la controlul periodic obligatoriu, dar vin şi pentru probleme de sănătate curente. Sunt pentru ei ca un fel de medic de familie", spune Elena Moldovean.

Zece ani alături de Rulmentul

Spre deosebire de situaţia actuală, în anii '90, în Braşov erau mai mulţi sportivi, aşa că şi medicul avea mai mult de lucru. Nu s-a plâns niciodată, mai ales că acea perioadă îi strârneşte multe amintiri frumoase. Timp de zece ani braşoveanca le-a îngrijit pe handbalistele de la Rulmentul.

Mergeam cu ele peste tot. Când aveau meci, trăiam odată cu ele şi plângeam odată cu ele. Aveam intervenţii aproape la fiecare meci. Apoi, când a venit Mariana Târcă la conducerea echipei am renunţat fiindcă nu mai puteam ţine ritmul cu ele", îşi aminteşte medicul sportiv.

Alături de pacienţi

Pe lângă handbal, braşoveanca a fost pe marginea terenului la o serie de competiţii sportive, printre care şi fotbal pentru copii sau rugby. „Jucătorii de rugby au crescut odată cu mine şi de la ei am învăţat că rugby-ul este un sport de golani practicat de gentlemeni, iar fotbalul este un sport de domni practicat de golani", mai spune Elena Moldovean.

Medicul spune că îi place foarte mult să lucreze cu sportivii, fiindcă „sunt deschişi la minte. Îmi iubesc toţi pacienţii fiindcă sunt diferiţi de restul lumii. Sportivii mei sunt disciplinaţi şi am un respect deosebit pentru ei. Vreau să le mulţumesc foarte tare atât lor, cât şi asistenţilor, medicilor, colegilor şi prietenilor care m-au ajutat foarte mult când am fost foarte bolnavă", spune braşoveanca.

În cei 18 ani de activitate, Elena Moldovean spune că cel mai tare o întristează când vede foarte mulţi copii care fac sport şi au deja probleme de sănătate. „Nu au tonus, au deficienţe fizice, gen platfus, scolioză sau sunt ori obezi ori subponderali. Cauza principală o reprezintă alimentaţia, fiindcă noi mâncăm numai porcării, pline cu conservanţi. Trebuie să existe o alianţă între părinţi, profesori şi doctori şi să acordăm o importanţă mai mare sănătăţii noastre", spune Elena Moldovean.

Întrebări şi răspunsuri:

Aţi regretat vreodată faptul că aţi ales medicina sportivă?

Am regretat că nu am optat pentru altă ramură a medicii numai din motive financiare, în rest deloc. Dacă am avea dotări corespunzătoare, am putea face lucruri extraordinare pentru medicina sportivă.

Foarte mulţi medici preferă să plece în străinătate. Aţi pleca şi dumneavoastră?

Eu sunt patrioată, însă dacă aş stăpâni mai bine o limbă străină cred că aş pleca. Nu se poate ca după 30 de ani de medicină să te gândeşti încă la ziua de mâine.

Ce-i place:

„Îmi place foarte mult să citesc, îmi place muzica simfonică şi merg cu drag la concerte. Îmi place natura, îmi plac filmele poliţiste. Mi-ar plăcea să călătoresc, dar, din păcate, nu îmi permit", spune Elena Moldovean.

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac oamenii mincinoşi, neserioşi, cei care nu-şi respectă cuvântul dat. Nu-mi plac oamenii care nu respectă natura şi taie copacii, care lasă gunoaie şi nu-mi place politica", afirmă medicul sportiv.

Profil.

Născută. 24 octombrie 1956, Zărneşti

Studii. Facultatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti

Familie. Divorţată, un băiat

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite