Moaştele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Osemintele sfinte vor fi aduse, vineri, tocmai din oraşul grecesc Koropi, unde sunt păstrate încă din anul 1975. Acestea vor fi depuse la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cartierul Răcădău.

Racla cu Sfintele Moaşte va fi întâmpinată la Dârste, vineri, la ora 16.30, de către preotul Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul Protopopiatului Ortodox Braşov, iar la ora 17.00, Sfintele Moaşte vor fi  depuse în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena",  în  cadrul  unei  procesiuni  religioase  la  care  va  participa  un  ales  sobor  de  preoţi.

Duminică, începând cu ora 9.00, în biserica din Răcădău se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor vor face parte şi trei preoţi greci care vor însoţi moaştele Sfântului Nectarie din Grecia în România,  la Braşov. Moaştele vor rămâne la Braşov până în 17 februarie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite