Miki şi Emilia promovează cel mai important congres anti-aging din lume, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frumoasele Miki şi Emilia au decis să vină în Poiana Braşov, între 6-8 mai, în scopul nobil al dezvoltării medicinei.

Solistele susţin cel mai important congres „Anti-Aging" din lume şi al IV-lea Congres Internaţional de lasere în chirurgie, care se va desfăşura în Poiana Braşov, potrivit libertatea.ro.

Întâlnirea este finanţată de Fonduri Europene şi organizată de cel supranumit „Dr. Laser", Bogdan Dimitrie Niculae (preşedintele Asociaţiei Române Anti-Aging Lasermed). Cele doua artiste mărturisesc că, de va fi nevoie, îşi vor lasa frumuseţea pe mâinile doctorului sus amintit, pentru demonstraţii medicale.

La eveniment pot participa maxim 90 de per şi va fi prezentată întreaga gamă de produse, medicamente şi tehnici medicale unui număr cât mai mare de medici sau persoane interesate de acest domeniu.soane, Astfel, printre subiectele care vor fi discutate la congres se numără: eficienţa laserelor în chirurgie, avantajele tratamentelor combinate cu laser, botox-ul şi alte tehnologi folosite în medicina anti-aging.

Asociaţia de Medicină Anti-Aging din România (AMAA) are ca scop descoperirea şi promovarea tehnologiei avansate pentru încetinirea procesului de îmbătrânire, descoperirea cauzelor şi factorilor ce concură, favorizează şi accelerează acest proces precum şi studierea şi promovarea metodelor şi terapiilor cu rezultate pozitive în prelungirea duratei şi calităţii vieţii umane.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite