Braşov: Comuna Măieruş a fost „periată” de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Comuna Măieruş a fost „periată” de poliţişti
Braşov: Comuna Măieruş a fost „periată” de poliţişti

Constatarea comiterii a două infracţiuni şi a circa 30 de contravenţii reprezintă bilanţul unei acţiuni efectuate vineri seară de poliţiştii braşoveni în comuna Măieruş.

Între orele 18.00 şi 22.00, politiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică au organizat şi desfăşurat o razie cu efective mărite, în comuna Măieruş, care a avut drept scop prevenirea şi descoperirea infracţiunilor cu violenţă, a infracţiunilor silvice, respectarea prevederilor mai multor legi. 86 de persoane au fost legitimate, iar 11 cetăţeni au conduşi la sediul poliţiei. De asemenea, au fost controlate şase unităţi comerciale şi 102 autovehicule.

În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate, acestea au fost în număr de 28, în valoare totală de 8.820 lei. De asemenea, au fost constatate două infracţiuni rutiere, privind pe Dan D., de 37 ani, din satul Arin, care conducea, fără să deţină permis de conducere, un autoturism, pe drumul public  şi pe Alexandru D., de 40 ani, pentru încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu deţine permis de conducere, celor în cauză fiindu-le întocmite dosare penale.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite