Lucrări pe DN1 Sibiu – Braşov până la sfârşitul lui noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul va avea de suferit în zona Hula Bradului până la începutul iernii.

După ce o vară întreagă au decopertat şi asfaltat, ceea ce asfaltaseră deja anul trecut, muncitorii francezilor de la Colas au început pe sfârşitul verii şi reabilitarea ultimei zone rămase nemodernizată din DN1 Sibiu – Braşov.

Astfel, circulaţia se desfăşoară în aceste momente pe un singur fir, alternativ, în zona Fântâniţa Haiducului – Hula Bradului, îngreunând mult traficul. Până şi prefectul de Sibiu este nemulţumit de cât de greu se circulă. „Aş vrea ca atunci când nu se lucrează acolo să nu mai stânjenească circulaţia”, a declarat Cosntantin Trihenea.

Şedinţă generală

La începutul acestei săptămâni a avut loc la Sibiu o întâlnire între reprezentanţii firmei franceze şi conducerea secţiei sibiene a Drumurilor Naţionale. „De o lună de zile s-a reluat lucrearea în zona respectivă dar în condiţii slăbuţe. Reprezentanţii firmei Colas au promis la întâlnirea pe care am avut-o luni că vor respecta termenul de finalizare, respetiv data de 30 noiembrie. Pe acea secţiune nu se lucrează în week-end”, a declarat Liviu Creţu, directorul Secţiei Sibiu a Drumurilor Naţionale.

Spre deosebire de restul drumului expres Sibiu – Braşov, în zona rămasă se va lucra doar la covorul asfaltic şi refacerea podeţelor. Reparaţiile la partea sibiană a Drumului Naţional 1 au început în anul 2006 şi s-au încheiat parţial anul trecut.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite