Braşov: Peste 1.000 de braşoveni au stat la coadă la Bursa Locurilor de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Peste 1.000 de braşoveni au stat la coadă la Bursa Locurilor de Muncă
Braşov: Peste 1.000 de braşoveni au stat la coadă la Bursa Locurilor de Muncă

64 de agenţi economici au oferit 542 de locuri de muncă, însă cele mai multe pentru absolvenţii de cursuri medii. La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi au putut participa şi alte persoane în căutarea unui loc de muncă. Acest lucru i-a nermulţumit pe unii absolvenţi care spun au mai puţine şanse decât cei cu experienţă.

Absolvenţii au făcut coadă la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), în speranţa că vor reuşi să se angajeze. Puţini au avut însă şi norocul de a găsi ceva pe placul lor sau de a fi ei pe placul angajatorilor. Cu toate că uşile au fost deschise doar la ora nouă, sute de braşoveni s-au aşezat la coadă încă de când s-a luminat de ziuă. „De şapte luni îmi caut un loc de muncă şi nu reuşesc să mă angajez. Am terminat şi masterul, dar oricum  toată lumea mă întreabă de experienţă. Unde să fac experienţă? Acasă?“, se întreabă Nicolae Banu. Din cauza oboselii şi a stresului, unui bărbat de aproximativ 50 de ani i s-a făcut rău după câteva ore de stat la coadă. „A venit SMURD-ul şi i-a acordat câteva îngrijiri medicale. Şi-a revenit repede. Sunt incidente care nu ţin de noi“, a declarat Anca Finichiu, director general adjunct AJOFM.

Diversitate mare

Pentru absolvenţii de studii superioare au fost oferite 55 de locuri de muncă, alte 487 de locuri fiind destinate celor care au absolvit studii medii. În total, 132 de meserii au fost prezente la bursă. „Am avut şi un stand al Inspectoratului Teritorial de Muncă, la care absolvenţii au putut să îşi afle drepturile în raport cu angajatorii. Au primit şi consiliere profesională şi informaţii informaţii juridice cu referire la prevederile legislative specifice“, spune directorul coordonator al AJOFM, Iosif Ciurean.

Meseriile cu un număr mai mare de locuri vacante pentru studii superioare au fost: inginer pe diverse specializări, referent marketing, director coordonator, economist, manager, secretară, agent vânzări, traducător.

Pentru absolvenţii de studii medii cele mai multe posturi au fost oferite pe meserii ca: asistent manager, casier operator, contabil, secretar, barman, ospătar, bucătar, cameristă, lucrător comercial şi în agricultură, mecanic auto, tinichiugiu auto, electrician auto, agent asigurări şi reprezentant vânzări. Şi persoanele fără calificare au avut la dispoziţie 35 de locuri de muncă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite